Dan Petrescu nu are liniște nici în amicale:** „Ne-am ales cu un dinte lipsă și câteva capete sparte!” Ce mesaj a transmis conducerii

Dan Petrescu nu are liniște nici în amicale:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo Moscova a fost învinsă, cu scorul de 3-1 (1-1), de formația ucraineană Dnepr Dnepropetrovsk, într-un meci amical disputat la Marbella.

Dinamo Moscova a deschis scorul prin Solomatin, în minutul 4.. însă cei de la Dnepr au întors rezultatul prin golurile marcate de Selezniov 35, Zozulia ’69 și Kobahidze ’90.

Dan Petrescu acceptă înfrângerea, însă acuză joucul dur al ucrainenilor pentru accidentările destul de grave suferite de jucătorii săi, arbitrul nemulțumindi-l de asemenea cu deciziile sale.

„Mie nu-mi place să pierd un meci, indiferent că e unul oficial sau amical. Referitor la partida cu Dnepr, am avut o ocazie monumentală la 1-1 și am ratat cu poarta goală. Așa, făceam 2-1 și câștigam noi, dar trebuie să acceptăm rezultatul final.

Arbitrul nu mi-a plăcut deloc. A acceptat jocul dur. Bine că nu avem accidentați, doar ne-am ales cu un dinte lipsă și câteva capete sparte. Dar sunt mulțumit„, a fost reacția lui Dan Petrescu.

După acest joc, „Bursucul” a cerut ajutorul conducerii pentru transferurul a încă trei jucători de valoare, fiindcă lotul pe care se poate baza este cam subțire.

„Eu sunt mulțumit de felul în care oficialii echipei se implică în munca noastră, dar lotul pe care îl am la dispoziție nu este deloc ceea ce îmi doresc. În afară de 14-15 jucători… Mi-aș dori cel puțin trei fotbaliști care să întărească lotul, pentru că am venit în cantonament cu șapte copii, ceea ce mi se pare cam mult pentru un club de talia lui Dinamo Moscova”, a mai spus antrenorul român.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să arăt
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să…
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
Absolut toți românii sunt obligați. Legea a intrat deja în vigoare. Trebuie să-ți cedezi locul
Absolut toți românii sunt obligați. Legea a intrat deja în vigoare. Trebuie să-ți cedezi locul
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri