CFR Cluj a suferit o înfrângere incredibilă în turul din play-off-ul UEFA Conference League, scor 2-7, cu Hacken.
Acum, formația patronată de Nelu Varga speră la o minune în meciul retur din Gruia, pentru a obține calificarea în grupa principală a competiției.
Cristi Balaj este însă mai degrabă realist și e convins că ar fi un miracol dacă ardelenii ar reuși să întoarcă scorul din meciul tur și să forțeze astfel calificarea în grupa principală de Conference League.
Președintele de la CFR Cluj susține că, în afara scorului uriaș obținut de suedezi în tur, formația din Gruia nu are nici toți jucătorii disponibili pentru acest meci retur, astfel că va fi cu atât mai greu obținerea unei calificări.
În acest context, Andrea Mandorlini, noul antrenor al lui CFR Cluj după plecarea lui Dan Petrescu, va trebui să se descurce cu ce are la dispoziție, iar șansele de calificare sunt foarte mici.
„Ca să poți întoarce scorul ăsta, trebuie să ai și toți jucătorii valizi. Este greu să faci un miracol. Am avut întâmplările din Suedia, cu Sheriff care a rămas la urgență, cu Keita care are ruptură musculară, fără Muhar, fără Kamara, fără Simao. Din cauza absențelor ne-am trezit că suntem obligați să folosim jucători din 3 în 3 zile.
Sinyan a revenit ieri. Era cât pe ce să sufere o intervenție chirurgicală. A avut norocul că medicul a nimerit tulpina pe care a avut-o prin tratamentul cu antibiotice perfuzabile, altfel risca o intervenție chirurgicală. Acum e ok, dar nu e apt de joc. Mandorlini va juca cu cine a rămas”, a spus Cristi Balaj, potrivit Fanatik.
După eșecul foarte dur suferit în deplasare, în Suedia, scor 2-7, cu Hacken, Dan Petrescu și-a anunțat demisia. Fostul antrenor de la CFR Cluj a precizat foarte clar că are nevoie de o pauză de la fotbal, pentru a se îngriji de sănătate.
De asemenea, tehnicianul nici nu a putut suporta înfrângerea în fața lui Hacken, în condițiile în care, înainte de startul meciului, CFR Cluj era favorită la calificare.
„Am început meciul foarte prost și am primit goluri rapide. Nu cred că ne-am adaptat bine la suprafața de joc. Apoi a fost dificil pentru noi. Häcken a făcut cel mai bun meci al anului și s-a descurcat fantastic în ofensivă.
(n.r. – Care a fost motivul eșecului?) Multe lucruri. Avem mulți jucători mari accidentați. Am jucat multe meciuri într-un timp scurt, așa că jucătorii erau obosiți astăzi. Häcken merita să câștige.
Ofensiv, au fost fantastici. Nu voi fi pe bancă la retur. Acesta a fost ultimul meu meci. Mi-e rușine de acest rezultat”, a declarat Petrescu, la conferința de presă.