Memphis Depay (32 de ani) ar putea să își prelungească înțelegerea cu Corinthians cu încă doi ani, iar pentru a accepta acest lucru le-a pus în față un contract ireal.
Potrivit presei braziliene, cerințele lui Depay includ un salariu anual uriaș, de 12.000.000 de euro, plata chiriei casei în care locuiește, dar și dreptul de folosire a stadionului, pentru evenimente private. În solicitarea inițială era stipulată și o sumă considerabilă din veniturile clubului.
Atacantul olandez Memphis Depay le-a pus în față celor de la Corinthias un contract ireal pentru a accepta prelungirea înțelegerii cu încă doi ani.
Printre cerințele sale se află salariul anul de 12.000.000 de euro, plata chiriei, care ajunge la 43.000 de euro. În plus, Depay dorește ca două zile pe an, pentru evenimente personale, să aibă întregul stadion la dispoziție, dar și o lojă privată în incinta acestuia.
De asemenea, Depay a cerut o majorare de 10% a pachetului financiar care fusese convenit anterior și care cuprindea pe lângă salariul său și drepturile de imagine și veniturile de marketing, notează brazilienii de la Gazeta Sportiva, care au dezvăluit solicitările incredibile făcute de starul olandez.
În pachetul inițial erau cuprinse și cerințe precum 50% din veniturile clubului pe durata contractului și 20% din bonusurile pentru titlu, precum și o parte din viitoarele premii de la Campionatul Mondial al Cluburilor, chiar și dacă Depay nu va mai fi la club.
Potrivit sursei menționate, conducerea clubului a respins cererile anterioare ale lui Depay, internaționalul venit la club în septembrie 2024.
În privința datoriei pe care clubul o are față de internaționalul olandez, de 7.680.000 de euro (45 de milioane de reali), care cu dobânzi și penalități ajunge la aproximativ 13.140.000 de euro (77 de milioane de reali), Depay a anunțat că acceptă plata sumei inițiale, în patru rate semestriale.
Însă a pus o condiție fermă, aceea că în cazul în care clubul va întârzia cu plata oricărei dintre rate, suma să revină la valoarea mare, în care sunt încorporate dobânzile și penalitățile.
Cota de piață a lui Depay este în prezent de 7.000.000 de euro, în scădere cu 3.000.000 față de momentul în care a ajuns în Brazilia.