Gică Hagi a anunțat când va pleca de la naționala României: „Atunci nu o să mă mai vedeți aici”

Daniel NazareFlorentin Dincă
Gică Hagi a anunțat când va pleca de la naționala României: „Atunci nu o să mă mai vedeți aici”
Gica Hagi stie cand va pleca de la carma nationalei. Foto: Sport Pictures

Înaintea dublei cu Polonia și Bosnia din Liga Națiunilor, Gică Hagi (61 de ani) a cerut timp „până în martie” pentru a putea forma o echipă competitivă.

Selecționerul a dezvăluit că atunci când își va pierde motivația și încrederea în jucători va ridica mâna și va pleca de la cârma primei reprezentative.

Gică Hagi și-a dat singur ultimatum: „Dați-mi timp până în martie”

La conferința de presă premergătoare meciurilor cu Polonia și Bosnia, Gică Hagi a făcut din nou apel la răbdare pentru a reuși să facă din națională o echipă competitivă. Totul vine după ce tricolorii au pierdut rușinos toatele cele patru meciuri de până acum din această ediție a Ligii Națiunilor.

A cerut timp până în luna martie 2027, afirmând că va demisiona de la șefia tricolorilor atunci când își va pierde încrederea în elevii săi. Selecționerul și-a impus să facă naționala să „producă” fotbal până la debutul preliminariilor EURO 2028.

„Eu încă sunt încrezător, de asta sunt aici. Când nu o să mai am încredere și nu o să mai simt asta, nu o să mă mai vedeți aici. Dați-mi timp până în martie. Și de atunci, trebuie să producem. Trebuie să producem, trebuie să facem o echipă care să câștige.

Nu mai mă arunc cum am făcut la precedenta acțiune, spun doar că încercăm să câștigăm fiecare meci. Nu stăm să ne gândim, poate, dacă, trebuie să facem o echipă care să joace.

Am descoperit fundași foarte competitivi, tineri foarte buni, mai e mijlocul terenului și atacul. Vedem cum o să descoperim și sperăm ca jucătorii care vin să fie competitivi”, a transmis Gică Hagi.

Gică Hagi nu a luat în calcul să demisioneze. Sursa foto: Sport Pictures

Sursa foto: Sport Pictures

Pune presiune pe el. „E responsabilitatea mea”

Gică Hagi este de părere că este strict responsabilitatea sa este să-i facă pe jucători să aibă un moral bun pentru ca aceștia să poată avea rezultatele scontate la echipa națională.

„Face parte din meseria mea, din obligaţiile mele. Trebuie să-i aduc pe jucători la un moral foarte bun ca ei să reuşească rezultate. E responsabilitatea mea totală, cred că pot să fac lucrul ăsta. E clar că în această perioadă avem nevoie de încredere şi curaj.

Trebuie să ne gândim la fotbal, eu să planific totul, iar ei să demonstreze pe teren. Sperăm ca suporterii să ne susţină, cu toţii ne dorim să câştigăm”, a conchis selecționerul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]