Selecționerul Gică Hagi (61 de ani) a făcut o declarație tranșantă despre absențele de la echipa națională a României ale lui Ionuț Radu (29 de ani, Celta Vigo) și Nicolae Stanciu (33 de ani, Dalian Yingbo).
Cei doi nu vor fi prezenți în lotul „tricolorilor” pentru ultimele meciuri din Grupa B4 a Ligii Națiunilor, cu Polonia (14 noiembrie, acasă) și cu Bosnia-Herțegovina (17 noiembrie, deplasare), ambele de la ora 21:45.
Gică Hagi nu s-a ferit de cuvinte și a fost categoric în privința portarului Ionuț Radu și al mijlocașului Nicolae Stanciu, care vor absenta de la echipa națională a României, din motive medicale, după cum au anunțat oficialii FRF.
„Comunicarea noastră a fost foarte clară. El a luat decizia, e decizia lor, a lui Radu, a lui Stanciu, să vorbiți cu ei. Federația a comunicat direct. Decizia aparține lor. La națională vii dacă simți, vii cu inima totală, nu există 99 la sută. Dacă nu ești convins…El are o problemă. Foarte bine, avem altul, nu am venit aici să mă plâng”, a spus Gică Hagi în cadrul conferinței de presă susținute luni, 9 noiembrie.
În privința meciurilor pe care „tricolorii” le au de jucat, Gică Hagi a afirmat că trebuie schimbat ceva, astfel încât echipa să își atingă obiectivul. „Două meciuri importante. Lucrurile nu au mers bine. Ne dorim foarte multe. Să schimbăm ceva. Avem două meciuri grele. Obiectivul nostru este să luăm punctele”, a mai spus Gică Hagi.
Pe lângă Ionuț Radu și Nicolae Stanciu, din lotul lui Hagi va lipsi și atacantul Valentin Mihăilă (26 de ani, Rizerspor), care are o leziune la gamba dreaptă.
Astfel, Hagi a fost nevoit să îl convoace de urgență pe Rareș Ilie (23 de ani, Mantova).
Iată lotul tricolor pentru meciurile cu Polonia și Bosnia-Herțegovina:
Portari: Otto Hindrich (Legia Varșovia), Ștefan Târnovanu (FCSB), Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova)
Fundași: Andrei Rațiu (Rayo Vallecano), Tony Strata (Vitoria Guimaraes), Radu Drăgușin (Fiorentina), Andrei Coubiș (Lincoln City), Virgil Ghiță (Hannover), Matei Ilie (Kasımpaşa), Vladimir Screciu, Nicușor Bancu (ambii Universitatea Craiova), Lisav Eissat (Bristol City)
Mijlocași: Tudor Băluță (Universitatea Craiova), Răzvan Marin (AEK Atena), Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova), Marius Corbu (Ferencvaros), Vlad Dragomir (Pafos), Cătălin Cîrjan (Dinamo)
Atacanți: Dennis Man (PSV), Olimpiu Moruțan (Rapid), Rareș Ilie (Mantova), Ianis Stoica, Ianis Hagi (Alanyaspor), Florinel Coman (Al-Gharafa), Daniel Bîrligea (Frosinone).