Killerul, Liga și ardelenii!** CFR – Man. United 1-2!

Redactor:
Daniel Lup
Redactor:
Robert ZANFIR
Killerul, Liga și ardelenii!** CFR - Man. United 1-2!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Bătut de două ori în 2008 de Sir Alex Ferguson, Ioan Andone încerca să contrazică cifrele și să îi stea în cale omului obișnuit să bată record după record. Tradiție, istorie, trofee. Nu sunt făcute însă pentru a conta în teren: valoarea și determinarea primează mereu. Clujenilor nu le-au tremurat genunchii și au început entuziasmant. Doar câțiva centrimetri l-au împiedicat pe Sougou să împingă balonul cu capul spre plasa lui De Gea (3)!

Kapetanos a detonat bomba

Duo-ul de foc al Ligii I, Sougou-Kapetanos, a înlemnit apoi Anglia. Senegalezul i-a centrat perfect grecului, iar De Gea s-a aruncat degeaba. Kapetanos nu putea rata din 8 metri și a reușit primul gol cu piciorul din acest sezon (14). 1-0 și istoria începea să se scrie! Cu ghiulele deja în teren, englezii au aprins și fitilul tunurilor. Rooney (18) și Van Persie (21) au ratat de puțin ținta. Tot de pe ruta Rooney-Van Persie a venit egalarea. Englezul a centrat din lovitură liberă, iar olandezul a pus mingea sub bară cu capul sau cu umărul (29), nici nu mai contează acum, dintr-o poziție suspectă de ofsaid, profitând și de poziționarea greșită a lui Felgueiras.

Van Persie ne-a ucis visele

Repriza s-a încheiat calm, spre bucuria lui Andone, dar actul secund a fost început perfect de englezi, cu aceiași Rooney și Van Persie în prim plan. Cel din urmă a agățat din fața lui Felgueiras o minge aruncată în careu de copilul teribil al fotbalului britanic, iar balonul s-a scurs necruțător spre plasă (49). Englezii erau mulțumiți, clujenii nu. Kapetanos (53) și Cadu (56) l-au ridicat în picioare pe Andone, însă doar pentru a trăi decepția mingii respinse la „granițele” porții. Englezii au dominat mai apoi aproape în totalitate partida, plimbând mingea așa cum numai marile echipe o fac atunci când vor să-și conserve un rezultat, dar și energia pentru meciurile viitoare. Resemnat, nea Ando a dat mâna la final cu Sir Alex. Măcar cu atât să rămânem.

Articol publicat de Mihai CINPOERU


Min. 90 Final de meci!

Min. 90 Bastos apare pe colțul scurt, De Gea are o intervenție ireală și respinge incredibil

Min. 86 ii Primul „galben” al meciului este văzut de Rio Ferdinand! Intrarea a fost una extrem de dură!

Min. 83 ⇔ Welbeck intră în locul lui Chicharito

Min. 80 ⇔ Nicoară intră în locul lui Aguirregaray

Min. 79 ⇔ Wootton intră în locul lui Evans.

Min. 71 Van Persie nu ajunge la o centrare pe 6 metri. Olandezul ratează șansa „triplei”.

Min. 61 ⇔Bjelanovic intră în locul lui Kapetanos.

Min. 56 Cadu reia cu capul, aproape perfect, De Gea scoate incredibil de sub transversală.

Min. 52 Kapetanos reia din prima, din 11m-central, balonul trece mult peste.

Min. 49 GOOL United! Felgueiras iese din nou neinspirat, Rada îl scapă din marcaj, iar Van Persie plasează mingea pe colțul lung!

Min. 47 Rooney trage de la mare distanță, Rada deviază în corner.

Min. 46 Start în actul secund!


CFR Cluj a început exuberant partida cu Manchester United, iar în minutul 14 Kapetanos reușea să deschidă scorul. Sougou a pătruns pe dreapta, a centrat în spate acolo unde vârful grec aștepta fără marcaj. Din păcate, Sougou a cerut schimbare în minutul 24, iar din acel moment parcă totul s-a rupt în jocul ardelenilor.

Manchester United a pus stăpânire pe joc, iar golul a venit natural în minutul 29 din partea lui Van Persie. Olandezul a mai avut o mare ocazie câteva minute mai târziu, dar Felgueiras s-a opus salvator.


Min. 45+1 Final de primă repriză!

Min. 45 Rooney trage pe centrul porții, fără probleme pentru goalkeeper-ul clujean.

Min. 43 Rooney reia cu capul, din cădere, puțin pe lângă colțul lung.

Min. 35 Van Persie se demarcă încă o dată bine, rămâne singur cu portarul clujean, dar Felgueiras se opune la vole-ul pe colțul scurt.

Min. 32 Chicharito trage pe centrul porții, Felgueiras reține.

Min. 29 GOOL United! Van Persie păcălește așezarea la off-side a clujenilor și reușește să lobeze mingea peste Felgueiras, ieșit neinspirat.

Min. 24 ⇔ Sougou iese accidentat. În locul său intră Luis Alberto!

Min. 22 Se înmulțesc ocaziile la poarta noastră: Van Persie este scapăt de cei doi fundași centrali, reluarea sa din prima trece pe lângă!

Min. 20 Anderson plasează mingea pe colțul scurt, Felgueiras nu are reacție, dar balonul trece la o palmă de buturi.

Min. 19 Rooney trage violent din 25 de metri, Felgueiras este atent și respinge. Prima mare ocazie a oaspeților.

Min. 18 Aguirregaray finalizează slab o fază identică cu cea a golului!

Min. 16 Felgueiras boxează în urma unui corner și îndepărtează pericolul!

Min. 14 GOOL CFR! Sougou pătrunde pe dreapta, Kapetanos scapă de marcaj și trimite din prima! Clujenii reușeșc să surprindă pe toată lumea și deschid scorul în fața lui United

Min. 10 Anderson trage pe lângă după o acțiune construită de Rooney

Min. 3 Sougou reia puțin pe lângă colțul lung! Balonul a fost deviat!

Min. 3 Camora obține un corner. Primul al meciului!

Min. 1 Rooney încearcă o pasă filtrantă pentru Chicharito, dar „angajarea” este prea puternică

Min. 1 A început meciul! Oaspeții au avut lovitura de start.


Andone i-a pregătit câteva surprize lui Alex Ferguson. Camora a fost trimis, pentru startul meciului, pe postul de mijlocaș stânga. În funcție de dinamica fazelor, portughezul poate să coboare pe postul care l-a consacrat, de fundaș stânga, urmând ca Sepsi să urce pe postul de închizător și Bastos să fie retras în flancul stâng.

CFR – United, echipe de start:

CFR

Felgueiras – Pinto, Cadu (cpt), Rada, Sepsi – Mureșan, Aguirregaray – Sougou, Bastos, Camora – Kapetanos

Rezerve: Stăncioiu, Maftei, Piccolo, Diogo Valente, Luis Alberto, Nicoară, Bjelanovic

Antrenor: Ioan Andone

Manchester United

De Gea – Rafael, Ferdinand, Evans, Evra – Cleverley, Anderson, Fletcher, Rooney – Hernandez, Van Persie

Rezerve: Lindegaard, Buttner, Wootton, Nani, Powell, Kagawa, Wellbeck

Antrenor: Alex Ferguson


Uriașul club din Manchester se prezintă la Cluj cu un lot de jucători care deține o vastă experiență în Liga Campionilor

Confruntarea din această seară dintre CFR și United seamănă cu povestea biblică a bătăliei dintre David și Goliat
Fanii feroviari speră ca favoriții lor să aibă la ei și praștia, și pietrele din Someș, cu care să răpună „monstrul” din Manchester.

CFR Cluj – Manchester United e un meci de 2 solist pentru majoritatea pariorilor, chiar dacă aproape toate casele de pariuri acordă ceva șanse firave și ardelenilor pentru victorie, de vină fiind, probabil, succesul acestora la Braga. Iar cei care merg răspicat pe 2 la partida din această seară au și argumente. Bunăoară, experiența internațională a jucătorilor. Or, la acest capitol, așa cum era de așteptat, United o surclasează pe CFR. Astfel, însumând toate prezențele „diavolilor” în grupele Ligii Campionilor, se adună impresionantul număr de 885 de jocuri, în contextul în care la United s-a produs o serioasă remaniere a lotului în ultimii 2-3 ani.

Ferguson are 183 de meciuri în grupe!

Cele mai multe au strâns „veteranii” Giggs (129), Scholes (123), Ferdinand (82), Evra (74) și Rooney (66). Primii patru au chiar mai multe prezențe în grupele Ligii decât toți fotbaliștii lui Andone la un loc, care au adunat doar 69. Cele mai multe, câte 13, au fundașii Cadu și Rada, aflați la egalitate cu Smalling, fundașul de 22 de ani al lui United.

Dezechilibru din acest punct de vedere este și pe cele două bănci tehnice. Dacă Sir Alex Ferguson a strâns deja 183 de meciuri în grupele Ligii, Ioan Andone abia și-a făcut botezul, în urmă cu două săptămâni, la Braga, iar în această seară se va afla la întâiul meci de Liga Campionilor pe teren propriu.

5 la 128 raportul golurilor

O diferență la fel de mare este și la capitolul goluri marcate în grupele Ligii Campionilor. Împreună, toți jucătorii campioanei României au înscris 5 goluri, prin trei jucători (Cadu, Rada și Bastos), cu unul mai puțin decât au reușit fundașii lui United. Adunat, „diavolii” au marcat 128 de goluri, mai bine de jumătate fiind opera „bătrânilor” Giggs (28), Rooney (26) și Scholes (24). De notat și că, exceptându-i pe cei doi portari, de pe lista A a lotului lui United doar șase jucători (Rafael, Evans, Smalling, Buttner, Cleverley, Powell) nu au înscris măcar un gol în grupe, cu mențiunea că ultimii trei nu au debutat încă. Practic, dintre posibilii titulari din această seară, doar fundașii Rafael și Evans nu au marcat încă în grupele Ligii, însă brazilianul a punctat deja de două ori în Premier League.

37,25 milioane de euro e cota de piață, potrivit transfermarkt.de, a lotului lui CFR Cluj

441 de milioane de euro e cota de piață a lotului lui United, conform aceleiași surse

60 de trofee interne și internaționale a câștigat United de-a lungul istoriei

8 trofee interne a cucerit CFR în 105 ani de existență

3,5 milioane de euro e cota de piață a lui Sougou, cel mai valoros „ceferist”

65 de milioane de euro e valoarea de piață a lui Rooney, cel mai bine cotat „diavol”

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat cu planurile de înmormântare
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat…
DISPARE Shein din Europa? Comisia Europeană a luat decizia
DISPARE Shein din Europa? Comisia Europeană a luat decizia
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri!
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele