Bruno Fernandes, atac fără precedent împotriva propriei echipe: „E foarte greu să câștigi trofee aici!”

„Creierul” lui Manchester United, Bruno Fernandes. Sursa foto: SHUTTERSTOCK / Maciej Rogowski

Căpitanul lui Manchester United, Bruno Fernandes (32 de ani), a răbufnit după eșecul pe care englezii l-au suferit în UEFA Champions League.

Miercuri, 21 octombrie, gruparea din Marea Britanie a fost demantelată în Italia, în runda a treia a fazei principale din cea mai tare competiție intercluburi din Europa. Manchester United a fost „victima” lui Como. Peninsularii au dominat partida în majoritatea timpului și s-au impus cu 4-1, oaspeții având doar o tresărire de orgoliu în ultimele minute.

Bruno Fernandes nu mai suportă mediocritatea în care Manchester United se zbate

Mijlocașul de atac Nico Paz (22), atacantul Anastasios Douvikas (27) și stoperul Jacobo Ramon (21) au înscris pentru Como, iar Manchester United a marcat golul de onoare prin vârful de careu Joshua Zirkzee (25), în minutul 90+1.

Gazdele au fost superioare, un detaliu care scoate în evidență această idee fiind următorul: Como a avut opt șuturi expediate pe spațiul porții. Prin comparație, formația vizitatoare a bifat doar patru șuturi pe poartă.

La capătul meciului, experimentatul Bruno Fernandes, sosit pe „Old Trafford” în iarna anului 2020, de la Sporting Lisabona, contra sumei de 65.000.000 de euro, nu s-a ferit de cuvinte.

Căpitanul portughez al lui Manchester United, cotat de Transfermarkt la 35.000.000 de euro, cu un contract valabil până în iulie 2027, dar care cuprinde o clauză de prelungire pentru încă un an, i-a acuzat pe „diavoli” că trăiesc în trecut. Internaționalul lusitan consideră că e foarte dificil să câștigi trofee alături de rivala lui Manchester City.

„Nu suntem în trecut și trebuie să privim spre viitor. Trebuie să facem lucrurile diferit în prezent. Cred că la acest club ne concentrăm prea mult pe a privi trecutul, dar nu mai suntem la fel. Clubul trebuie să înțeleagă asta, trebuie să înțelegem asta.

Din păcate pentru noi, de fiecare dată când ajungi aici te gândești la câștigarea de trofee și de meciuri și la a fi la cel mai înalt nivel, dar a fost foarte dificil în ultimii ani. Aceasta este situația”, a declarat Bruno Fernandes, cuvintele sale fiind expuse pe site-ul metro.co.uk.

  • Manchester United a cucerit ultimul trofeu UCL în 2008, iar ultimul titlu de campioană a Angliei a fost obținut în 2013
  • 338 de meciuri oficiale, 111 goluri marcate, 109 pase decisive furnizate – cifrele lui Bruno Fernandes la Manchester United

Michael Carrick ar fi pe făraș. Cine l-ar putea înlocui

La prima vedere, eșecul din Champions League i-ar putea fi „fatal” antrenorului lui Manchester United, Michael Carrick (45). Ex-mijlocașul defensiv de pe „Old Trafford” a fost adus pe banca tehnică în luna ianuarie, ca interimar, iar în mai, el a semnat o nouă înțelegere, valabilă până în iulie 2028.

Acum, însă, șefii clubului ar fi decis ca Michael Carrick să fie înlocuit. Trei nume sunt vehiculate pentru posibila preluare a băncii colosului din Manchester: Julian Nagelsmann (39), Antonio Conte (57), Fabian Hurzeler (33).

„Sunt responsabil în fața clubului și în fața suporterilor. Dau tot ce am mai bun și îmi pasă. Întreaga mea viață se învârte în jurul acestui post. Efectiv, dau tot ce am mai bun”, a declarat Michael Carrick după 1-4 cu Como

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]