Greu cu „diavolii”!** Manchester United a câștigat până acum toate înfruntările cu echipele românești

Redactor:
Mihai Molnar
Greu cu „diavolii
  • Publicat:
  • Actualizat:

Patru victorii din patru posibile are United în fața echipelor din Liga I.
Avantaj CFR: Ferguson are bătăi de cap din cauza accidentărilor și se bazează doar pe doi fundași centrali.

Pentru al doilea sezon consecutiv de Liga Campionilor, Manchester United ia calea României. „Diavolii” vin acum în Gruia, după ce anul trecut au îndoit extrem de ușor Oțelul, la București și Manchester. La a treia prezență în grupele celei mai tari competiții intercluburi, CFR-ul, chiar al treilea adversar din Liga I pentru echipa lui Ferguson în Europa, are o misiune extrem de dificilă. Nici Oțelul, nici Dinamo, în turul III preliminar al Ligii, în sezonul 2004-2005, n-au reușit să smulgă vreun punct „diavolilor”. Patru întâlniri cu românii până acum s-au finalizat până acum cu patru victorii în contul lui United.

Slabi acasă, inconstanți în deplasare

„Ghinionul” CFR-ului, cel puțin la prima întâlnire cu „diavolii”, este că meciul de mâine se joacă la Cluj și nu la Manchester! Pentru că punctul slab, paradoxal, pentru o grupare de calibrul lui United, îl reprezintă partidele de pe „Old Trafford”. Cel puțin în ultima vreme. Sezonul trecut, United a dezamăgit crunt la meciurile de acasă. 3-3 cu Basel, cu gol egalizator în minutul 90, 2-2 cu Benfica, și o singură victorie, 2-0 cu Oțelul. Clasați doar pe poziția a treia la finalul fazei grupelor, „diavolii” au continuat să-și dezamăgească fanii pe propriul teren și în Europa League, 1-2 cu Ajax și 2-3 cu Bilbao! Cinci meciuri în Europa sezonul trecut, pe „Old Trafford”, și o singură victorie! Iar obiceiul prost pare că a fost păstrat. Deși Manchester a învins-o pe Galatasaray, 1-0, în primul meci din grupe în aceast sezon, „diavolii” lui Ferguson au avut emoții mari în fața turcilor. În deplasare, United a fost inconstantă sezonul trecut, cu victorii doar la București și Amsterdam (2-0).


Depășiți doar de Chelsea

Manchester United a pierdut titlul în prelungirile ultimei etape, în sezonul trecut, iar în Europa a fost un dezastru. Un dublu eșec pentru legendarul Ferguson, care în vară s-a decis să redreseze corabia. United a făcut transferuri de 63,7 milioane de euro, cu 1,3 milioane mai mult chiar decât City, fiind depășită doar de Chelsea  (103 milioane), în Premier League.

Majoritatea banilor s-au dus însă pe două transferuri de marcă, golgheterul Van Persie, smuls de la rivala Arsenal (30,7 milioane) și mijlocașul japonez Shinji Kagawa (16 milioane), adus de la Borussia Dortmund. În rest, banii s-au dus pe puști sau necunoscuți gen Buttner, de la Vitesse, un fundaș stânga al cărui transfer a surprins chiar și presa olandeză.

Probleme în apărare

În acest moment, călcâiul lui Ahile al „diavolilor” îl reprezintă defensiva, una în cârje în acest moment. După ce-a ratat ultimele cinci luni ale sezonului trecut, din cauză că și-a rupt ligamentul încrucișat, căpitanul Nemanja Vidic și-a descoperit în urmă cu câteva zile o nouă problemă, la menisc de data aceasta. Operație și încă două luni în afara gazonului! Phil Jones are și el aceleași probleme, iar Chris Smalling încă n-a revenit la antrenamente după ce a suferit în vară o fractură la degetele metatarsiene.

Așa că Sir Alex Ferguson nu se poate baza în acest moment decât pe doi fundași centrali, nord-irlandezul Jonny Evans și veteranul Rio Ferdinand, un veritabil „porțelan” și el, din cauza istoricului cu accidentările. La nevoie, n-ar fi exclus ca în apărare să apară un Buttner, sau reprofilări gen Valencia sau Michael Carrick!

Transferuri Manchester United (vara 2012):

Henriquez (18 ani, de la Universidad Chile, 4,5 milioane €)
Buttner (23 de ani, de la Vitesse, 5 milioane €),
Van Persie (29 de ani, de la Arsenal, 30,7 milioane €),
Powell (18 ani, de la Crewe, 7,5 milioane €),
Kagawa (23 de ani, de la Borussia Dortmund, 16 milioane €)
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu ”Stăpânului Moldovei”
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu ”Stăpânului Moldovei”
Ce diferență de valoare! Alesul lui Bayern Munchen, după ce varianta Zinedine Zidane a picat
Ce diferență de valoare! Alesul lui Bayern Munchen, după ce varianta Zinedine Zidane a picat
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă zilnic! „Te saturi și nu îți mai este foame”
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă zilnic! „Te saturi și nu…
Halepina s-a cam ''durdulit''. Suspendarea din tenis a ținut-o pe bară și a cam pus câteva kilograme. Cum a fost surprinsă sportiva noastră!
Halepina s-a cam ''durdulit''. Suspendarea din tenis a ținut-o pe bară și a cam pus câteva kilograme. Cum a fost…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să cadă?
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să cadă?
Cum a reacţionat cel care a preluat şefia clanului Corduneanu, după înmormântarea Stăpânului Moldovei
Cum a reacţionat cel care a preluat şefia clanului Corduneanu, după înmormântarea Stăpânului Moldovei
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Decizie pentru toți cei care au TELEFOANE mobile. Ordinul de la UE a devenit deja OBLIGATORIU
Decizie pentru toți cei care au TELEFOANE mobile. Ordinul de la UE a devenit deja OBLIGATORIU
"Dumnezeu s-o ierte!" De ce a murit, de fapt, Naomi! Acum s-a aflat!
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen