FOTO EXCLUSIV – 100 de fani i-au „încărcat” pe elevii lui Uhrin pentru disputa cu Steaua! Xisco: „E cazul să facem ceva important!”

Chiar dacă Dinamo Arena nu are șanse să se umple nici măcar pe jumătate la meciul cu Steaua, gruzinii au avut parte de o surpriză la antrenamentul din această săptămână.

Chiar dacă Dinamo Arena nu are șanse să se umple nici măcar pe jumătate la meciul cu Steaua, din turul trei preliminar al Ligii, gruzinii au avut parte de o surpriză la antrenamentul din această săptămână.

Cei mai fanatici dintre fani – aproximativ 100 de suporteri – au făcut o atmosferă electrizantă la ședința de pregătire a lui Dinamo, din această după-amiază.

Încărcați probabil de elanul suporterilor, fotbaliștii au devenit extrem de încrezători în ceea ce privește șansele în disputa contra campioanei României.

Xisco, starul absolut al lui Dinamo, a ajuns la 32 de ani, dar trăiește parcă o a doua tinerețe la Tbilisi; în sezonul precedent, acesta a înscris de 24 de ori în 28 de meciuri, iar în „dubla” cu Streymur a făcut-o de două ori, câte o dată în fiecare partidă.

La conferința de presă de după antrenament, fostul jucător al Valenciei a explicat de ce formația lui Reghecampf va avea viață grea în dubla cu trupa lui Uhrin.

„Cred că e momentul nostru, publicul are un rol important. E foarte dificil, însă, Steaua e puternică, are jucători importanți. Oricum, consider că e cazul să facem ceva important în Europa.„, a explicat fotbalistul.

Partida Dinamo Tbilisi – Steaua este mâine, de la ora 19:00, în direct pe DigiSport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]