Decizia schimbată de Istvan Kovacs cu VAR, la Liverpool – Real Madrid, i-a făcut pe fanii „cormoranilor” să-l atace virulent pe centralul român.
În minutul 29 ms-a consumat cea mai controversată fază din Liverpool – Real Madrid. Istvan Kovacs a dat, inițial, lovitură liberă pentru gazde, după un henț, dar a anulat decizia.
Fanii lui Liverpool s-au înfuriat după ce echipei antrenată de Arne Slot i s-a refuzat un penalty, în urma unei intervenții a VAR, pentru un henț făcut de Aurelien Tchouameni.
La mijlocul primei reprize, francezul, aflat în propriul careu de 16 metri, a părut să blocheze cu mâna mingea șutată puternic de Dominik Szoboszlai.
Incidentul a stârnit indignare imediată în tribune, jucătorii lui Reds înconjurându-l pe arbitrul, în timp ce mulțimea cerea în gura mare o lovitură de la penalty.
Centralul a acordat inițial o lovitură liberă de la marginea careului, iar reluările erau transmise și pe ecranul mare. Când a apărut mesajul „Verificare var în curs”, toți cei din tribune erau ferm convinși că va fi penalty pentru gazde.
Cu toate acestea, românul a revenit asupra deciziei sale inițiale privind hențul și a continuat jocul, hotărând că respectivul contactul al mâinii cu mingea nu merita penalizare.
„Liverpool a fost jefuită, cum se poate să nu fie henț?!”, „Este henț, dar numai dacă este în afara careului, se pare. La dracu’.” „Aceasta este o pedeapsă. Am fost martori la corupție”, au fost câteva dintre reacțțile suporteriulor lui Liverpool, potrivit Goal.
Conform explicației prezentată în timpul transmisiunii, brațul lui Tchouameni era într-o „poziție naturală aproape de corp” în timp ce încerca să blocheze șutul. Urletul de așteptare al publicului gazdă s-a transformat într-un cor de huiduieli, iar acesta a devenit, brusc, cel mai important subiect de discuție al serii.
Fostul arbitru englez Mark Clattenburg a crezut și el că a fost henț, dar interesant este că inclusiv unii dintre fani nu au fost atât de siguri de asta.
„E chiar ridicol să-l auzi pe Mark Clattenburg, un fost arbitru al FA, insistând că mâinile lui Tchouameni nu erau într-o poziție naturală. Absolut o nebunie”, „Pur și simplu îți arată starea absolută a arbitrajului englezesc când îl ai pe Clattenburg vorbind prostii în fundal și spunându-le tuturor că el crede că e penalty”, „Mark Clattenburg e un clovn, ce naiba vrea să spună prin «nu e o poziție naturală»?”, sunt reacțiile dure ale fanilor lui Liverpool.
Fostul arbitru din La Liga, Antonio Mateu Lahoz, vorbind la televiziunea spaniolă, a apărat decizia oficialilor, susținând că au înțeles faza 100% corect.
„Mâna lui Tchouameni nu putea fi într-o poziție mai naturală. Nu există nicio șansă ca aceasta să fie o lovitură de pedeapsă. Oficialii au avut dreptate. Nu ar trebui să dureze câteva minute pentru a decide ceva atât de simplu. Fie e clar, fie nu e, dar întârzierea asta distruge ritmul meciului”, a spus Lahoz.