Transferul lui Lindon Emerllahu (23 de ani) de la Polissya Zhytomyr la FCSB are șanse mici de reușită, în ciuda faptului că internaționalul kosovar nu este titular cert în Ucraina.
Într-o declarație apărută în spațiul public, fostul mijlocaș de la CFR Cluj a spus care sunt obiectivele lui pentru sezonul 2026-2027.
Lindon Emerllahu a fost ofertat de FCSB pe vremea când se afla sub contract cu CFR Cluj, iar Mihai Stoica a dezvăluit ulterior că mijlocașul kosovar a fost chiar în fruntea preferințelor patronului Gigi Becali.
Cu toate acestea, miliardarul din Pipera nu a izbutit să ajungă la un acord cu omologul Nelu Varga, iar Emerllahu a fost cedat, în ianuarie 2026, la Polissya Zhytomyr, în prima divizie a Ucrainei.
De atunci și până în prezent, internaționalul kosovar a jucat constant în tricoul echipei, însă în niciun moment nu a părut că și-a adjudecat clar postul de titular. Drept dovadă și ultimele trei jocuri oficiale ale lui Polissya Zhytomyr. În două dintre ele, Emerllahu a fost rezervă neutilizată, iar în celălalt a evoluat timp de 58 de minute.
În acest context, în toamna anului 2026, s-a vehiculat că Lindon Emerllahu ar fi dorit din nou de FCSB și se va încerca deschiderea unor negocieri cu gruparea din Ucraina, în iarnă.
Însă, Emerllahu nu pare să fie cu gândul la un transfer, ci vrea neapărat să se impună la Polissya Zhytomyr. În plus, într-o reacție pe care a avut-o după calificarea echipei în sferturile Cupei Ucrainei, Emerllahu a transmis că are un obiectiv clar: vrea eventul la finalul sezonului 2026-2027.
„În acest weekend, avem un meci foarte dificil cu Kolos. Trebuie să pregătim această partidă astfel încât echipa să rămână concentrată. Trebuie să luptăm pentru ambele trofee: campionatul și Cupa”, a declarat Lindon Emerllahu, potrivit ucrainenilor de la Tribuna.
Așa cum am menționat deja, Polissya Zhytomyr s-a calificat în sferturile Cupei Ucrainei, după ce miercuri, 28 octombrie, a învins-o cu 2-0 în optimi pe Novyi Rozdil.
În campionat, lucrurile arată, de asemenea, bine. Echipa lui Emerllahu e pe 2 după 10 meciuri jucate, cu 25 de puncte. Lider e Șahtior Donețk, cu 28 de puncte, însă gruparea pentru care a scris istorie Mircea Lucescu are și un meci în plus disputat. Podiumul din Ucraina e completat de FC Kharkiv, cu 21 de puncte.
Revenind la Lindon Emerllahu, de la transferul din ianuarie și până în prezent, el a jucat puțin sub 1.300 de minute pentru Polissya Zhytomyr, însumat în 25 de partide. Printre altele, a contribuit cu un gol și cu 3 pase decisive.
La CFR Cluj, Emerllahu a marcat de 6 ori și a oferit 3 assisturi în 41 de partide.
Potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt, cota de piață a jucătorului apreciat de Gigi Becali este de două milioane de euro.
„Mă simt foarte bine. Colegii mă tratează foarte bine și suntem ca o familie. Sincer, am uneori senzația că mă aflu aici de un an sau doi ani. Le mulțumesc celor din staff și colegilor pentru asta.
E un campionat foarte puternic, cu jucători de mare calitate. Sunt și mulți jucători tineri, iar asta este foarte bine pentru dezvoltarea fotbalului din Ucraina”, a transmis Emerllahu, într-o altă reacție pe care a avut-o în 2026.
Pentru naționala mare de fotbal din Kosovo, Lindon Emerllahu a marcat două goluri într-un total de 15 apariții.