Cum să iei Champions League, variantele lui Mircea Lucescu și Victor Pițurcă

Am încercat, prin vocea a doi dintre cei mai mari antrenori români, să vedem care ar fi principalele atuuri prin care Barcelona sau Manchester s-ar putea impune pe „Wembley". Mircea Lucescu, expertul nostru în Barcelona, omul care a disputat șapte meciuri împotriva lor începând din 2003 și care a și reușit să-i învingă o dată, mizează, surpriză, nu pe Messi, ci pe Iniesta și Xavi. De cealaltă parte, fostul selecționer Victor Pițurcă se bazează în demersul „Manchester campioană" pe clasa, inspirația și norocul lui Sir Alex Ferguson (toate proverbiale deja) și pe ce mai poate scoate din joben duo-ul Rooney- Giggs.
Cum să iei Champions League, variantele lui Mircea Lucescu și Victor Pițurcă

Am încercat, prin vocea a doi dintre cei mai mari antrenori
români, să vedem care ar fi principalele atuuri prin care Barcelona
sau Manchester s-ar putea impune pe „Wembley”. Mircea Lucescu,
expertul nostru în Barcelona, omul care a disputat șapte meciuri
împotriva lor începând din 2003 și care a și reușit să-i învingă o
dată, mizează, surpriză, nu pe Messi, ci pe Iniesta și Xavi. De
cealaltă parte, fostul selecționer Victor Pițurcă se bazează în
demersul „Manchester campioană” pe clasa, inspirația și norocul lui
Sir Alex Ferguson (toate proverbiale deja) și pe ce mai poate
scoate din joben duo-ul Rooney- Giggs.

MIRCEA
LUCESCU

ª Crezul Barcelonei este posesia extraordinară. E greu de copiat
și/sau de contracarat
ª Fiecare jucător muncește ca ultimul salahor. Echipa este cel mai
puternic compartiment al lor
ª Barcelona impresionează prin modul în care atacă, dar și mai
spectaculos decât jocul lor în sine este felul în care recuperează
baloanele pierdute. În zece secunde revin în ofensivă
ª Messi ar putea decide meciul, dar el va fi blocat cu siguranță!
În această situație, vor apărea doi jucători decisivi: Iniesta și
Xavi
ª Spiritul de sacrificiu al jucătorilor de la Barcelona va fi cu
siguranță decisiv. Jucătorul care va finaliza va profita de ceea ce
a produs întreaga echipă

Țin cu Barcelona din două motive: primul pentru că, dacă vor
câștiga, va fi și un succes al nostru, al Șahtiorului, și pentru că
fotbalul pe care îl joacă e după principiile pe care mă ghidez și
eu

Mircea Lucescu, antrenor Șahtior Donețk

VICTOR
PIȚURCĂ‚

ª Barcelona va ataca și va domina clar uneori, dar presiunea pusă
de Manchester va fi sufocantă, chiar dacă nu va fi constantă
ª E clar că Barcelona e marea favorită, dar Manchester are jucători
extraordinari, care pot face diferența oricând
ª Forța lui Rooney și modul în care conduce jocul Giggs îi pot
aduce lui Manchester victoria
ª Deciziile lui Ferguson din timpul jocului pot înclina balanța în
final
ª Manchester are avantajul de a avea pe bancă cel mai bun antrenor
din toate timpurile. Ferguson mereu a reușit să facă o echipă
extraordinară, chiar dacă i-au plecat jucătorii

Mereu am fost atașat de Barcelona, acum joacă senzațional, dar nu
pot să nu spun că nu îmi place Manchester United
Victor Pițurcă, antrenor

Liga I: Barça va câștiga!

PRO FC
Barcelona

∞Marius Stan, președinte Oțelul
∞Gheorghe Chivorchian, președinte Poli Timișoara
∞Ioan Horoba, președinte Gaz Metan
∞Daniel Isăilă, secund FC Brașov
∞Florian Walter, patron „U” Cluj
∞Nicolae Manea, antrenor Gloria Bistrița
∞Vasile Șiman, patron Sportul
∞Felix Grigore, manager general
Unirea Urziceni
∞Aurelian Băbuțan, director general FCM Tg. Mureș
∞Ciprian Urican, antrenor Victoria Brănești
∞Arpad Paszkany, patron CFR Cluj

PRO
Manchester United

∞George Copos, patron Rapid
∞Adrian Porumboiu, patron FC Vaslui
∞Tibor Selymes, antrenor Astra
∞Marcel Iancu, președinte U Craiova
∞HelmutH Duckadam, președinte de imagine Steaua
∞Cristi Borcea, președinte executiv Dinamo
∞Eugen Pârvulescu, președinte Pandurii

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania