Finalista ediției trecute a Ligii Campionilor a fost învinsă cu un gol primit din penalty, în minutul 88, iar Chivu a vorbit despre injustiție după Inter – Liverpool.
Este pentru a doua oară la rând când inter pierde pe final un meci de Liga Campionilor. Acum, Chivu nu și-a mai păstrat calmul și a spus că trebuie să lupte împotriva nedreptății.
După 4 victorii la rând, Inter a suferit două înfrângeri în grupa de Liga Campionilor. Cu Atletico, la Madrid, a primit gol în minutul 90+3.
Liverpool a înscris ceva mai devreme, în minutul 88, dintr-un penalty ușor acordat de arbitrul de centru german Felix Zwayer, nimeni altul decât cel care a măcelărit echipa României în optimile EURO 2024, cu Olanda.
„Nu comentez foarte mult deciziile arbitrului, vorbesc despre educație și despre ce trebuie să învățăm în aceste meciuri. În opinia mea, arbitrul a interpretat bine dinamica de pe teren când nu a fluierat penalty-ul.
Atunci când intervine VAR-ul trebuie să înțelegem dinamica. Trebuie să acceptăm decizia, trebuie să învățăm să luptăm împotriva nedreptății și să ne gândim bine la ceea ce vrem să facem”, a transmis tehnicianul român, potrivit FC Inter News.
După 6 etape, Inter a coborât pe locul 5, dar poate fi depășită chiar de 3 echipe după meciurikle care vor avea loc miercuri seara în Liga Campionilor.
„Am început meciul parcă lipsiți de energie, dar am găsit cheia să-i punem în dificultate. Înlocuirile cauzate de accidentări ne-au obligat ca următoarele schimbări să le fac atunci când jucătorii au fost lipsiți de energie.
A fost și episodul de la final, care este deja al doilea în ultimele două meciuri din Liga Campionilor și nu suntem în stare să aducem nimic acasă. Am luptat și am dat tot ce am putut, am avut curajul să încercăm, dar a trebuit să fim mai limpezi.
Meciul a fost puțin afectat de cele două înlocuiri pe care a trebuit să le facem. Ne așteptam la presiunea lor, am fi putut reacționa mai bine, dar am început puțin intimidați și apoi am dat drumul la pase.
În a doua repriză mă așteptam să continuăm cu acea energie de la finalul primei părți a jocului, dar pe măsură ce jucătorii erau lipsiți de vlagă nu am putut face alte schimbări și am scăzut intensitatea puțin prea mult”, a mai precizat antrenorul român.
Următoarele două etape ale grupei de Liga Campionilor vor avea loc în ianuarie, iar Inter va juca acasă cu Arsenal pe 20 ianuarie și în deplasare cu Borussia Bortmund, pe 28 ianuarie, de fiecare dată de la ora 22:00 a României.