Ce dezastru pentru Chivu și Inter: trupa românului a suferit a doua înfrângere consecutivă în Liga Campionilor, în mod dramatic, de această dată în fața celor de la Liverpool.
Meciul părea că se îndreaptă spre un rezultat de egalitate, când un gest stupid al lui Bastoni l-a făcut pe centralul Felix Zwayer să acorde lovitură de la 11 metri pentru Liverpool, după intervenția VAR.
După un meci destul de echilibrat pe „Giuseppe Meazza”, toate semnele păreau să îndrepte către un rezultat de egalitate între Inter și Liverpool, într-o partidă din etapa a șasea a fazei principale din Liga Campionilor.
Totul s-a schimbat în ultimele minute ale meciului, când un gest stupid al lui Bastoni a întors soarta celor trei puncte în favoarea oaspeților. Pe un atac al „cormoranilor”, fundașul italian, aflat în duel cu Wirtz, reușise deja să respingă mingea cu capul de lângă german, însă mai apoi l-a ținut de tricou.
Faza a scăpat nesancționată inițial, însă după intervenția VAR, centralul Felix Zwayer a decis să acorde penalty pentru Liverpool. Chivu a luat foc pe bancă și a protestat vehement decizia centralului german, însă nu l-a putut îndupleca. Szoboszlai a luat mingea și a transformat de la punctul cu var, aducând trei puncte importante pentru campioana Angliei, formație aflată într-o criză fără precedent în ultimii ani.
Este al doilea meci consecutiv în Liga Campionilor pe care Interul lui Chivu îl pierde în mod dramatic, în ultimele minute. În runda precedentă, italienii au jucat în deplasare, pe terenul lui Atletico Madrid, iar trupa lui Simeone s-a impus cu 2-1, după ce golul victoriei a fost marcat de Jose Gimenez în minutul 90+3.
Inter: Sommer – Bastoni, Acerbi, Akanji – Dimarco, Mkhtarian, Calhahoglu, Barella, Luis Henrique – Thuram, Martinez
Antrenor: Cristi Chivu
Liverpool: Alisson – Gomez, Konate, van Dijk, Robertson – Szoboszlai, Gravenberch, Mac Alisster – Jones, Isak, Ekitike
Antrenor: Arne Slot