500 de milioane de euro vor fi investite în modernizarea stadioanelor de fotbal ale celor trei „granzi” din Portugalia, Benfica, FC Porto și Sporting CP.
Fondul de investiții condus de Antonio Esteves dorește să investească 500 de milioane de euro în stadioanele celor mai puternice echipe portugheze.
Vin vremuri bune pentru cele mai puternice echipe de fotbal din Portugalia, Benfica Lisabona, FC Porto și Sporting Lisabona.
Fondul de investiții Fortitude Capital, înființat de Antonio Esteves în 2022, dorește să investească în stadioanele celor trei mari forțe ale fotbalului din Portugalia. El a strâns, deja, 500 de milioane de euro cu sprijinul băncii de investiții braziliene BTG Pactual.
Într-un moment în care cluburile europene iau măsuri pentru a-și îmbunătăți stadioanele ca să maximizeze veniturile, Fortitude Capital, fond de investiții condus de bancherul portughez Antonio Esteves, vrea să investească în stadioane de fotbal portugheze, scrie presa din această țară, care citeează Bloomberg.
Fostul partener al Goldman Sachs spune că firma sa, împreună cu alți investitori, vrea să finanțeze renovările planificate ale stadioanelor echipelor Benfica, Porto și Sporting.
„Avem fondurile disponibile pentru a investi în aceste tipuri de proiecte în Portugalia. Piața de agrement și divertisment pe stadioanele de fotbal se confruntă cu o creștere puternică”, a declarat Antonio Esteves.
De asemenea, presa portugheză a relatat, la mijlocul acestei săptămâni, că Benfica este în negocieri cu același fond de investiții pentru finanțarea „Districtului Benfica”, un proiect de 220 de milioane de euro, care vizează revitalizarea zonei din jurul Estádio da Luz. Pe cale de conscință, investiția celor de la Fortitude Capital va fi mult mai consistentă.
Fortitude Capital vede un mare potențial în proiect în spacial datorită locației și naturii sale eficiente, care cuprinde componente imobiliare, hoteliere, comerciale și sportive.
Modelul de parteneriat este încă în curs de negociere, dar se va baza întotdeauna pe un risc și un randament împărțit între cele două părți.
Pe de altă parte, pentru acest proiect de modernizare a stadionului și revitalizare a zonelor înconjurătoare, deja criticat de João Noronha Lopes și pentru care se estimează venituri brute de 37 de milioane de euro în primul an de funcționare (2030), clubul se află și în negocieri cu un al doilea investitor internațional.
Acesta ar putea fi fondul de investiții nord-american Apollo, care a participat deja la o operațiune de finanțare pentru Sporting Lisabona.