Cel mai scump transfer din istoria lui Real Madrid l-a uimit cu prestațiile sale pe Jude Bellingham (23 de ani).
Real Madrid a bifat a șasea victorie consecutivă în campionat, iar în ultimul meci cu Racing Santander (3-0), Yan Diomande a avut o execuție spectaculoasă de la marginea careului. Șutul expediat cu peste 120 km/h, conform graficii La Liga, l-a făcut lăsat cu gura căscată pe colegul său, Jude Bellingham.
În perioada de mercato de vară, Real Madrid a dat lovitura cu mutarea de senzație a puștiului-minune de la RB Leipzig pentru 125 de milioane de euro (+15 milioane de euro în bonusuri). Este cel mai scump transfer din istoria clubului, dar fotbalistul de doar 19 ani începe să se remarce meci de meci și să îi dea emoții lui Vinicius jr. (26 de ani) deoarece e greu să mai fie scos din „primul 11”.
A făcut o demonstrație de forță în meciul cu Racing Santander. În minutul 36, la scorul de 2-0 pentru madrileni, Yan Diomande a lovit năprasnic balonul de la marginea careului, profitând de o degajare slabă a apărării adverse. Mingea a prins o viteză de peste 120 km/h și portarul advers nu a putut avea nicio reacție.
🚨🇪🇸 YAN DIOMANDE MAKES IT THREE FOR REAL MADRID! WHAT A FANTASTIC GOAL! 🤯🤯
Racing Santander 0-3 Real Madrid. https://t.co/t3mkHETpwp
— Tekkers Foot (@tekkersfoot) November 1, 2026
Jude Bellingham s-a arătat uiluit de modul în care Diomande a lovit balonul. Marcatorul golului 2 al meciului l-a lăudat pe colegul său pentru canalul oficial de televiziune al „galacticilor”. Britanicul deținea recordul de cel mai scump transfer de la Real Madrid (127 de milioane de euro) până la venirea lui Yan Diomande.
„Incredibil! Nu credeam că poate lovi mingea asa. E foarte bine. Împotriva lui Leipzig a mai avut o execuție asemănătoare. E un jucător cu calități și suntem fericiți că îl avem în lot”, a precizat Jude Bellingham.
Prima „torpilă” reușită de Diomande la Real Madrid a fost chiar în meciul contra fostei sale echipe Leipzig. A mai reușit un gol spectaculos cu Sevilla, în campionatul spaniol.
Jose Mourinho are o misiune dificilă deoarece progresul tânărului atacant din Coasta de Fildeș îl va face să aleagă între Diomande și Vinicius Jr. Fotbalistul brazilian a fost suspendat pentru ultimele trei meciuri din La Liga, putând să revină abia după următoarea partidă cu Valencia.
Vinicius Jr. are cel mai slab început de sezon din La Liga, cu doar un gol și două pase decisive în 11 apariții pe teren. Nu se mai ridică la nivelul așteptărilor, iar înlocuitorul său, cu șapte ani mai tânăr, dă randament maxim pe poziția pe care s-a consacrat în banda stângă starul brazilian.
Diomande poate evolua ca aripă în ambele benzi, astfel că l-ar putea înlocui și pe Brahim Diaz (27 de ani). Rodrygo (25 de ani) este accidentat și nu va mai reveni până la finalul anului.