Kylian Mbappe se află în centrul unui scandal imens care aduce prejudicii imaginii sale, clubului său, Real Madrid, și nu în ultimul rând pentru La Liga. Conflictul a fost generat de faptul că într-o imagine, fața starului francez apare suprapus peste cea a lui Mao Zedong, fost lider al Partidului Comunist Chinez și fondatorul Republicii Populare Chineze.
Celebrul fotbalist a comentat inițial că respectiva imagine îl distrează foarte mult. După imensa gafă făcută, Mbappe și-a cerut scuze, chinezii însă au rămas neînduplecați în privința sancțiunilor.
Astfel, platforma audiovizuală chineză „Migu”, care are 400 de milioane de abonați în țară și se ocupă cu transmisiunile sportive, inclusiv cu La Liga, a eliminat din programul televiziunii meciul dintre Racing de Santander și Real Madrid care urmează să se dispute în acest weekend.
Postul chinez a anunțat că a suspendat transmisiunile La Liga, meciurile în care este implicat Mbappe şi reclamele sale începând cu data de 26 octombrie.
Decizia ține cont de atitudinea guvernului chinez care a anulat toate activitățile comerciale cu Kylian Mbappe, inclusiv difuzarea meciurilor în care acesta joacă.
Meciul de duminică nu va fi transmis pe micile ecrane în China, cu tot ce implică acest lucru din punct de vedere economic atât pentru La Liga, cât și pentru Real Madrid, informează mundodeportivo.com.
Pentru francez, lovitura este imensă, companiile chinezești care aveau cu el parteneriate de sponsorizare, producătorul de băuturi Dongpeng Beverage Group și firmele de lactate Mengniu și Milkground, firmă specializată în produse din brânză, au anunțat rezilierea imediată a contractelor.
Mbappe și-a cerut scuze pe rețeaua X, precizând că nu a intenționat să jignească pe nimeni și a precizat că respectă poporul chinez și istoria sa.
”Îmi cer scuze tuturor celor care s-au simțit lezați de cuvintele mele. Aceasta nu a fost, sub nicio formă, intenția mea. Am un profund respect pentru poporul chinez și pentru istoria sa și îmi pare sincer rău”, a transmis, marți, internaționalul francez, într-un comunicat redactat în franceză, engleză și mandarină, pe rețeaua X.
Scuzele lui Mbappe au venit abia după ce contractele comerciale cu cele trei companii chineze au fost denunțate unilateral.
De asemenea, Real Madrid și La Liga, prin intermediul unor comunicate, și-au exprimat regretul pentru declarația făcută de Mbappe, cerând scuze poporului chinez pentru jignirea adusă.