Federația Argentiniană de Fotbal a făcut apel la suspendarea primită de Lionel Messi: „El e supărat, cu toții suntem…”

Federația Argentiniană de Fotbal (AFA) a făcut apel la suspendarea de patru meciuri dictată de FIFA împotriva lui Lionel Messi, după ce starul naționalei "Pumelor" a înjurat arbitrii la meciul cu Chile (1-0), a anunțat, marți, site-ul sportskeeda.com.
Federația Argentiniană de Fotbal a făcut apel la suspendarea primită de Lionel Messi: "El e supărat, cu toții suntem..."

Federația Argentiniană de Fotbal (AFA) a făcut apel la suspendarea de patru meciuri dictată de FIFA împotriva lui Lionel Messi, după ce starul naționalei „Pumelor” a înjurat arbitrii la meciul cu Chile (1-0), a anunțat, marți, site-ul sportskeeda.com.

„Suntem supărați și surprinși de decizia luată, pentru că a venit cu doar câteva ore înaintea meciului cu Bolivia. Am făcut apel, sunt o mulțime de exemple care ne arată că suspendarea poate fi redusă. Messi este supărat, cu toții suntem. Nu suntem de acord cu modul în care s-a procedat în luarea acestei decizii”, a spus Jorge Miadosqui, secretarul AFA, conform Sportskeeda.

Suspendarea de patru meciuri a lui Lionel Messi a venit ca urmare a faptului că a adus injurii brigăzii de arbitri în timpul și la finalul partidei Argentina – Chile, scor 1-0, în preliminariile Campionatului Mondial din 2018. Decizia a venit cu doar câteva ore înainte de partida Bolivia – Argentina, din preliminariile sud-americane ale Mondialului din Rusia, confruntare în care nu va putea evolua din cauza suspendării primite.

Este cea mai drastică sancțiune primită de starul Barcelonei de-a lungul carierei, iar acesta va lipsi din lotul Argentinei pentru partidele cu Bolivia, Uruguay (31 august), Venezuela (5 septembrie) și Peru (5 octombrie).

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]