Cartonaș… portocaliu!

International Board, organismul care ia deciziile în privința regulilor jocului de fotbal, ar putea implementa regula cartonașului portocaliu. Propunerea, care aparține Federației de Fotbal din Irlanda de Nord, a stârnit reacții pro și contra. Unul dintre cei care sunt de partea acordării acestui cartonaș este fostul mare arbitru italian Pierluigi Collina, care a declarat că „există anumite situații când roșu este prea mult, iar galben prea puțin". Astfel, prin introducerea sistemului denumit „cartonașul portocaliu", care va însemna eliminare temporară de 5, 10 sau 15 minute, se încearcă pedepsirea mai puțin aspră a unor fapte petrecute pe gazon. Dacă hotărârea de pe 28 februarie va fi una pozitivă, fotbalul se va alătura altor sporturi (hochei, handbal, rugby și polo) unde regula este deja implementată.
Cartonaș... portocaliu!

International Board, organismul care ia deciziile în privința regulilor jocului de fotbal, ar putea implementa regula cartonașului portocaliu.
Propunerea, care aparține Federației de Fotbal din Irlanda de Nord, a stârnit reacții pro și contra. Unul dintre cei care sunt de partea acordării acestui cartonaș este fostul mare arbitru italian Pierluigi Collina, care a declarat că „există anumite situații când roșu este prea mult, iar galben prea puțin“. Astfel, prin introducerea sistemului denumit „cartonașul portocaliu“, care va însemna eliminare temporară de 5, 10 sau 15 minute, se încearcă pedepsirea mai puțin aspră a unor fapte petrecute pe gazon. Dacă hotărârea de pe 28 februarie va fi una pozitivă, fotbalul se va alătura altor sporturi (hochei, handbal, rugby și polo) unde regula este deja implementată.

 

"O asemenea decizie va fi greu de aplicat. Va provoca multe controverse și va strica frumusețea fotbalului" – Ion Crăciunescu fost arbitru internațional

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Mărturisirea incredibilă a lui David Popovici, după aurul de la Paris
Mediafax
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Cancan.ro
Cât a plătit un turist pentru 4 nopți în Costinești, lângă Nibiru. Camera i-a surprins pe internauți
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Descopera.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Promotor.ro