I-au zburat degetele unui ultras, după ce torța i-a explodat în mână! Momentele dramatice au fost filmate în jurul stadionului

I-au zburat degetele unui ultras, după ce torța i-a explodat în mână! Momentele dramatice au fost filmate în jurul stadionului
I-au zburat degetele unui ultras, dupa ce torta i-a explodat in mana! Momentele dramatice au fost filmate in jurul stadionului

Duminică, 5 mai 2024, cu doar câteva zeci de minute înaintea fluierului de start din partida PSV Eindhoven – Sparta Rotterdam, unui ultras din tabăra gazdelor i-au zburat degetele la propriu, după ce torța pe care o flutura în aer i-a explodat în mână.

Inițial, din cauza adrenalinei și a șocului, suporterul nici nu și-a dat seama de ce a pățit. Ulterior, când s-a uitat la mâna sa, acesta a văzut pagubele incredibile produse de torța respectivă. Întreg episodul a fost filmat în imediata apropiere a stadionului „Philips”, pe care evoluează PSV Eindhoven.

Torța care i-a stricat sărbătoarea de titlu unui ultras de la PSV Eindhoven. Cum i-au zburat degetele de la mână, chiar în fața stadionului

Duminică, 5 mai, de la ora 13:15, pe stadionul „Philips” din Eindhoven s-au duelat PSV și Sparta Rotterdam, în etapa 32 a primei ligi din Olanda. Partida s-a încheiat cu o victorie clară a gazdelor, scor 4-2.

În urma acestui rezultat, PSV Eindhoven s-a desprins la 9 puncte în fruntea clasamentului și a devenit matematic noua campioană a Olandei, după 6 ani de așteptare de la ultimul titlu.

Din nefericire, meciul care a produs bucurie în rândul celor mai mulți oameni din Eindhoven a oferit și un moment regretabil. Cu doar câteva zeci de minute înaintea fluierului de start, un ultras care purta o eșarfă a lui PSV la gât a fluturat în fața stadionului o torță. Fanul mergea liniștit pe alee, moment în care torța i-a explodat în mână. Suporterul abia dacă s-a clintit în urma exploziei și nu a părut afectat, astfel că și-a continuat drumul. Însă, adrenalina și șocul l-au făcut să nu simtă cu adevărat pagubele produse de torță. Imaginile publicate pe pagina de Twitter @Plakplaat63, unele dintre ele foarte explicite, care nu pot fi distribuite, îl arată pe același suporter câteva secunde mai târziu de-a dreptul șocat. Fanul se uită la mâna în care a avut torța și observă că din anumite degete i-au mai rămas doar câteva fâșii. De asemenea, un deget pare că l-a pierdut complet, iar din întreaga mână îi curge serios sânge.

Mai mulți suporteri ai lui PSV Eindhoven s-au îndreptat în acele momente către el, din dorința de a-l ajuta, în timp ce un altul a filmat întreg episodul. Mai jos puteți vedea doar momentul exploziei, nu și imaginile explicite cu mâna. Însă, acestea pot fi văzute, blurat, în galeria foto a articolului.

Cel mai probabil, din cauza torței respective și a gestului său iresponsabil, suporterul a ratat sărbătoarea de titlu organizată pe stadionul „Philips” din Eindhoven.

PSV a dominat autoritar campionatul din Olanda

Titlul cucerit duminică, chiar în ziua de Paște, este al 25-lea din vitrina celor de la PSV Eindhoven. Prestigioasa formație a dominat autoritar întreg sezonul 2023 – 2024, reușind să acumuleze după 32 de etape nu mai puțin de 87 de puncte.

Totodată, PSV are de departe cele mai multe goluri marcate, 107. Spre deosebire, Feyenoord, următoarea la acest capitol, are „doar” 85 de goluri înscrise. De asemenea, PSV Eindhoven are și cele mai puține goluri primite, 19.

Un singur meci a pierdut PSV pe tot parcursul sezonului, în etapa 27, contra lui NEC Nijmegen, scor 1-3 în deplasare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Ambasadorul Franței, în tricoul Rapidului: „Bucureștiul e exact ca Marsilia”
Mediafax
Soția generalului Dorin Ioniță, ultimul gest de iubire. Ce mesaj emoționant i-a scris pe coroana funerară
Cancan.ro
Cele mai periculoase drumuri din România după lăsarea întunericului. Șoselele naționale care trezesc coșmaruri multor șoferi
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Boala AUTOIMUNĂ de care suferea Mădălina Apostol. Se temea că va rămâne invalidă!
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania