Donald Trump a luat o decizie controversată pentru Cupa Mondială din 2026 și efectele vor fi devastatoare.
SUA, Mexic și Canada se pregătesc să găzduiască Cupa Mondială din 2026. Președintele Statelor Unite ale Americii a decis să interzică 300.000.000 de oameni pe teritoriul țării cu un an înainte de cea mai importantă competiție din fotbal. Persoanele vizate sunt cetățenii din Afghanistan, Myanmar, Chad, Congo, Guineea, Eritreea, Haiti, Iran, Libya, Somalia, Sudan și Yemen.
Președintele SUA a anunțat că va interzice intrarea pe teritorul țării sale a cetățenilor din 12 state. Decizia are ca scop „protejarea țării de teroriștii străini. Țările vizate sunt Afghanistan, Myanmar, Chad, Congo, Guineea, Eritreea, Haiti, Iran, Libya, Somalia, Sudan și Yemen unde locuiesc peste 300 de milioane de oameni. Restricții asemănătoare se vor impune și pentru Burundi, Cuba, Laos, Sierra Leone, Togo, Turkmenistan şi Venezuela.
Interdicția impusă de Trump va intra în vigoare pe 9 iunie. Excepții de la regulă vor avea cei care au anumite vize și care călătoresc doar pentru a servi interesul național.
Decizia controversată luată de liderul republican vine în urma recentului atac terorist de la Boulder, Colorado, care a scos la iveală pericolele extreme pe care le reprezintă intrarea unor cetățeni străini pe teritoriul țării, care nu au fost controlați corespunzător, potrivit declarațiilor făcute de liderul de la Casa Albă.
Duminică, un bărbat a aruncat cu dispozitive incendiare în participanții unui marș organizat în sprijinul ostaticilor israelieni reținuți în Fâșia Gaza. Bărbatul, de origine egipteană, a fost reținut și se va prezenta joi la tribunalul din Colorado unde i se vor prezenta acuzațiile care i se aduc.
Potrivit unui comunicat al administrației americane, bărbatul se afla ilegal pe teritoriul SUA deoarece îi expirase viza de turist. Atacul bărbatului afectează sute demilioane de locuitori din peste 12 țări, însă în mod surprinzător, țara de origine a atacatorului nu va primi interdicție (n.r. Egipt).
„Preşedintele Trump îşi respectă promisiunea de a-i proteja pe americani de agenţii străini periculoşi care vor să vină în ţara noastră şi să ne atace. Aceste restricţii de bun simţ sunt specifice fiecărei ţări şi includ ţările care nu efectuează controale adecvate, au rate ridicate de persoane cu vize expirate sau nu împărtăşesc informaţii despre cine sunt cetăţenii lor şi ce ameninţări reprezintă” , a scris pe X purtătoarea de cuvânt adjunctă a Casei Albe, Abigail Jackson.
Dintre țările interzise de Donald Trump în SUA, cei mai afectați sunt fanii naționalei din Iran. Fanii nu își vor putea susține favoriții la meciurile din SUA, însă această restricție nu îi va afecta pe jucători și staff. Donald Trump a precizat că pe perioada competiției, sportivii vor putea să călătorească fără probleme.
Cea de-a 23-a ediție a Cupei Mondiale va avea loc între 11 iunie și 19 iulie 2026. Este pentru prima dată când la startul competiției vor fi 48 de echipe printre care sunt șanse mari să se numere și naționala României. SUA, alături de Mexic și Canada vor găzdui acest turneu. Pe teritoul Americii vor avea loc cele mai multe meciuri, în 11 orașe.