Real Madrid s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, după ce a eliminat pe Atletico Madrid.
Dacă în meciul tur Real s-a impus cu 2-1, în retur rezultatul final a fost stabilit după loviturile de departajare. Atletico a marcat în timpul regulamentar de joc, 1-0, astfel că a fost nevoie de prelungiri, dar și de penalty-uri, unde Real Madrid s-a impus cu 4-2.
Cel mai controversat moment de la Atletico Madrid – Real Madrid a fost chiar la loviturile de departajare, când VAR-ul a anulat reușita lui Julian Alvarez, motivând că mingea a fost atinsă de două ori și astfel s-a încălcat regulamentul.
Deși atingerea nu a putut fi observată, senzorii din mingile folosite în Liga Campionilor au fost cele care au alertat arbitri din camera VAR, care au decis anularea respectivului gol, după cum a explicat Christina Unkle, experta FIFA în arbitraj.
Thierry Henry a făcut o comparație între arbitrajul din fotbal și cel din rugby, acesta din urmă fiind mult mai transparent, nu doar pentru sportivi, ci și pentru spectatori.
„Christina (n.r. Unkle, expert FIFA) ne-a explicat că tehnologia a stabilit că a fost vorba de o dublă atingere, deci discuție este încheiată. Avem foarte multe lucruri de învățat din rugby. Ar fi durat 10 secunde ca arbitrul să facă un anunț:«Am fost informat că a fost o dublă atingere, deci din acest motiv se anulează golul».
În rugby se explică pe teren, arbitrii au microfon. În fotbal, inclusiv când și eu jucam, nu primeai explicații de la arbitri. Nu poți vorbi cu ei. În rugby, jucătorii nici măcar nu merg să vorbească cu arbitrii pentru că știu că urmează să primească o explicație. Iar explicația nu o primesc numai ei, ci toți cei din stadion.
Dacă tu îi spui copilului tău să meargă la somn, dar nu îi explici de ce trebuie să facă asta, copilul nu va înțelege. Trebuie să explici! Avem multe de învățat din rugby”, a spus Thierry Henry, la CBS Sports Golazo.
Ideea lui Thierry Henry este testată deja, dar încă nu a devenit o regulă, Campionatul Mondial al Cluburilor și Cupa Angliei fiind printre competițiile în care arbitri anunță deciziile la microfon, scrie sport.ro.
Adversara lui Real Madrid din sferturile de finală ale Ligii Campionilor este Arsenal Londra, 7-1 și 2-2, în fața celor de la PSV Eindhoven. Meciul tur va avea loc în deplasare, pe 8 aprilie, iar returul este programat pentru 16 aprilie.
Celelalte meciuri din sferturi sunt: PSG – Aston Villa, FC Barcelona – Borussia Dortmund și Bayern Munchen – Inter Milano.
Semifinalele vor avea loc între învingătoarele dintre Arsenal – Real Madrid și PSG – Aston Villa, respectiv FC Barcelona – Borussia Dortmund și Bayern – Inter Milano. Meciurile sunt programate la 29 / 30 aprilie și 6 / 7 mai.
Finala va avea loc pe 31 mai, la Munchen.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER