Cum l-au numit Prințesa Kate și Prințul William pe Harry Kane după ce a câștigat Balonul de Aur 2026

Harry Kane a primit trofeul suprem individual. FOTO Profimedia 27.10.2026

Harry Kane (33 de ani) a primit un mesaj de felicitare din partea prințului William și a prințesei Kate, după ce a câștigat Balonul de Aur 2026. 

Cei doi l-au numit pe atacantul englez „un căpitan strălucit”, „un jucător excepțional” și au lăudat performanțele fotbalistului de la Bayern Munchen.

Mesajul transmis de prințul William și prințesa Kate pentru Harry Kane

Kane a primit trofeul luni seară, la gala organizată la Londra, orașul său natal. Atacantul a devenit astfel primul englez care câștigă Balonul de Aur după Michael Owen, în 2001.

Prințul William și prințesa Kate s-au numărat printre primele personalități care l-au felicitat pe căpitanul naționalei Angliei. Cei doi au transmis că premiul este pe deplin meritat și au amintit de momentele oferite de Kane suporterilor de-a lungul carierei.

„Felicitări lui Harry Kane pentru câștigarea Balonului de Aur! Ce realizare fantastică și absolut meritată. Un căpitan strălucit, un jucător excepțional și cineva care a oferit fanilor fotbalului din întreaga lume atât de multe momente de neuitat”, au transmis prințul William și prințesa Kate conform presei din britanice.

Fotbalistul lui Bayern Munchen a câștigat premiul după un sezon 2025-2026 în care a înscris 73 de goluri în 65 de partide oficiale pentru echipa de club și naționala Angliei. Kane i-a depășit în cursa pentru Balonul de Aur pe Kylian Mbappe și Lamine Yamal. Englezul a primit și trofeul „Gerd Muller”, acordat celui mai prolific atacant.

Jan-Christian Dreesen, directorul executiv al bavarezilor, a vorbit despre ce înseamnă acest premiu pentru fotbalul german.

„Faptul că un jucător de la un club german a primit Balonul de Aur pentru prima dată în 30 de ani transmite un mesaj puternic pentru Bundesliga. Harry Kane este una dintre cele mai mari personalități din fotbalul mondial și un model pentru toată lumea, mult dincolo de teren”, a declarat Dreesen.

Harry Kane e comparat cu Franz Beckenbauer

Lothar Matthaus, fost câștigător al Balonului de Aur, l-a comparat pe atacantul englez cu Franz Beckenbauer. 

„Prin ceea ce face pe teren, faptul că nu mai înscrie doar goluri, ci este peste tot și-și dirijează coechipierii, seamănă tot mai mult cu Franz. Triumful lui la Balonul de Aur este bun pentru imaginea lui Bayern, dar și pentru Bundesliga, în general”, a spus Matthaus.

Herbert Hainer, președintele lui Bayern Munchen, a vorbit și el despre asta.

„Harry Kane poate face orice. Și marchează goluri, goluri, goluri. Acum stă alături de Franz Beckenbauer, Gerd Müller și Karl-Heinz Rummenigge – ceea ce spune totul despre istoria noastră”, a declarat Hainer.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]