Juri Cisotti (33 de ani) este astăzi jucător de bază la FCSB, însă în cariera sa a trecut prin momente cumplite până să-și găsească liniștea în România.
Mijlocașul roș-albaștrilor a acordat un interviu în limba română pentru ProSport în care a vorbit deschis despre prezent, dar și despre trecutul său negru.
Până să ajungă în România, în Liga 3 la Oțelul Galați, în 2021, Cisotti a jucat în Malta, la modesta Sliema Wanderers. A rămas liber de contract și Dorinel Munteanu avea să-l aducă atunci în al treilea eșalon românesc.
Juri Cisotti a dezvăluit pentru ProSport că a trăit clipe cumplite până să semneze cu Oțelul Galați, din cauza faptului că era liber de contract și niciun club nu-l mai dorea.
Care a fost cel mai greu moment al carierei tale?
Când am avut ruptură de ligamente la genunchi. Nu e simplu pentru niciun jucător. Dar mereu m-am gândit pozitiv după accidentare. A fost o pauză lungă, dar cel mai greu moment cred că a fost când am plecat din Malta și n-am avut foarte multe oferte. Atunci am ajuns în Liga 3 din România. Cred că a fost cea mai frumoasă provocare pentru cariera mea.
Ai simțit când ai plecat din Malta că pur și simplu nimeni nu mai este lângă tine, nimeni nu te ajută?
Da, putem spune și așa. N-am avut foarte multe echipe care au avut încredere în mine și nu e frumos așa. Dar asta e viața. A trebuit să lucrez în continuare și să lupt pentru visul meu în continuare.
Care este sacrificiul pe care l-ai făcut în cariera ta de fotbalist și nimeni nu știe?
Nu cred că există. Toți jucătorii care vor să joace fotbal la nivel înalt fac un sacrificiu. Pleacă la 15-16 ani de acasă, schimbă orașul la fiecare doi ani poate sunt sacrificii, dar pentru mine nu sunt sacrificii. Sacrificiul e altceva. Noi suntem fotbaliști, facem cel mai frumos sport din lume, însă sacrificiile sunt altele.
Dacă te-ai putea întoarce la 17-18 ani, ce sfat i-ai da lui Juri Cisotti?
Să fie mai profesionist. Când ești mai tânăr și faci un sezon bun, crezi că acolo e nivelul tău, dar în fotbal orice se poate schimba. Dacă apare o accidentare sau dacă antrenorul nu are încredere în tine, ușor-ușor cazi, te duci jos, apoi e greu să revii sus.
Adică și Juri Cisotti a fost cu capul în nori? Eu nu credeam că un jucător atât de echilibrat a fost așa în tinerețe.
Nu am fost cu nasul pe sus, dar când faci 2-3 sezoane bune crezi că viitorul tău va fi mereu așa. Dar după o accidentare poți să ajungi jos încă o dată.
La 17-18 ani cum credeai că va arăta cariera ta?
Eram la Primavera, dar niciodată nu m-am gândit pe termen lung. Mereu am vrut să mă bucur că joc fotbal. Nu a fost ideea să rămân mereu în Italia, mereu am fost deschis să joc în străinătate. Niciodată nu m-am gândit că trebuie să ajung în Serie A sau în Champions League. Mereu am vrut doar să mă antrenez și să fiu sănătos.
Crezi că dacă nu apărea acea accidentare la genunchi, cariera ta era cu totul alta?
Nu pot spune asta. Nu sunt genul care să spună asta. S-a întâmplat și mă bucur că am revenit bine, că nu am avut nicio problemă după operație. Dar nu pot spune că aș fi avut o altă carieră