Declarație neașteptată a lui Cordea. Mijlocașul crede că CFR poate schimba istoria fotbalului: „Cred că se poate întoarce rezultatul”

Vlad Măcicășan
Declarație neașteptată a lui Cordea. Mijlocașul crede că CFR poate schimba istoria fotbalului: „Cred că se poate întoarce rezultatul”
Sport Pictures

CFR va juca în această seară cel mai neașteptat meci pe care suporterii din Gruia l-au avut vreodată, în cupele europene. Este returul cu BK Hacken, după acel umilitor 7-2, din partida tur. Totuși, Andrei Cordea spune că crede într-o minune care nu s-a mai văzut în fotbalul european.

„Au marcat 7 goluri, dar trebuie să fim bărbați. Am văzut și alte exemple. Cred că se poate întoarce rezultatul. Trebuie să avem încredere în noi, să scoatem cel mai bun rezultat. A fost o zi neagră pentru noi. Am încercat, nu ne-a ieșit nimic, dar cred că va fi un alt meci acasă, în față suporterilor noștri. Va trebui să câștigăm, să spălăm rușinea de acolo. Ne dorim să arătăm că a fost o întâmplare, un vis urât și cam atât”, a declarat fotbalistul venit în această vară la CFR Cluj.

Mijlocașul de bandă care a fost dorit și de FCSB a ajuns în Gruia în cea mai grea perioadă a ardelenilor, din ultimii ani. CFR are 5 înfrângeri în ultimele 6 partide, n-a câștigat un meci de 90 de minute din 17 iulie și a încasat 11 goluri în ultima săptămână. „Nu este o atmosferă plăcută, dar depinde de noi. Trebuie să ne revenim, pentru că suntem o echipă mare și trebuie să dăm dovadă de caracter”, a spus Cordea, la conferința de presă de dinaintea returului cu BK Hacken.

S-au întors doar scoruri de 6-2, în toată istoria fotbalului

Dacă visul lui Cordea de a întoarce acel 7-2 din partida tur s-ar îndeplini, aceasta ar fi cea mai mare revenire din istoria cupelor europene. Niciodată, în toată istoria fotbalului, o echipă angrenată într-o competiție europeană nu a reușit să se califice după o înfrângere la cinci goluri diferență în partida tur.

Cele mai mari reveniri din istoria cupelor europene sunt cazuri în care diferența din partida tur a fost de patru goluri.

Real Madrid a întors o diferență de patru goluri, într-o dublă cu Borussia Monchengladbach, în sezonul 1985 – 1986, din Cupa UEFA. Tot o diferență de patru goluri a recuperat și Partizan Belgrad, în 1984, tot în Cupa UEFA. Sârbii au pierdut meciul tur cu QPR, cu 2-6 și au câștigat cu 4-0, la Belgrad.

Un rezultat apropiat de cel bifat de CFR în prima manșă cu BK Hacken s-a petrecut în Cupa Cupelor, sezonul 1961 – 1961. A fost 6-2 între Chaux-de-Fonds și Leixoes. În retur, portughezii au câștigat cu 5-0.

Cea mai mare „remontada” din istoria Champions League a fost în dubla FC Barcelona – PSG, din 2017. Catalanii au pierdut primul meci, 0-4, dar au câștigat cu 6-1 în retur, cu goluri marcate de Messi, Neymar și Suarez.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Prețul INCREDIBIL la benzină în Siria. Ministrul Energiei, AFARĂ!
Mediafax
Ultimele zile din viața Mădălinei Apostol. Tatăl fiicei sale dezvăluie ce au vorbit cu doar câteva ore înaintea tragediei
Cancan.ro
Autostrada Sibiu - Pitești ajunge la 24 de kilometri de Râmnicu Vâlcea. Orașul ocolit până acum de drumuri rapide va fi legat de A1
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Detaliul șocant descoperit în baia în care a fost găsită Mădălina Apostol. Ce ar fi făcut înainte să-și pună capăt zilelor?
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Moartea Mădălinei Apostol, o greșeală fatală? Ce ar fi indicat primele rezultate medico-legale
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
Numărul românilor care NU își permit o mașină scade la jumătate, în doar un an, arată datele Eurostat
Promotor.ro
VESTE ÎNGROZITOARE! Atacantul a fost internat la terapie intensivă! ERA SĂ SE ÎNECE ÎN PISCINĂ!
Mediafax Italia
Nu a marcat niciun gol, dar E PREFERATUL suporterilor Barcelonei! Reacțiile sale din tribune SUNT VIRALE!
Mediafax Spania