Înfrângerea umilitoare a lui CFR Cluj, pe teren propriu, cu Tromso, 0-5, nu a fost cea mai mare diferență de scor din seara eruropeană.
Vicecampioana Slovaciei, Dunajska Streda, a încasat 6 goluri în meciul jucat în deplasare cu formația olandeză Twente Enschede, fără să marcheze nici măcar o dată.
Calificată direct în turul 2 preliminar din Conference League, ca ocupantă a locului 2 în campionatului Slovaciei, Dunajska Streda a trecut mai departe.
Adversară i-a fost formația bosniacă Velez Mostar, pe care a eliminat-o cu două victorii, 1-0 și 3-0. Numai că lucrurile s-au complicat teribil în turul 3 preliminar.
Conform tragerii la sorți, Dunajska Streda a jucat cu olandezii de la Twente Enschede, care au ajuns în Conference League după ce Ferencvaros i-a dat afară din Europa League.
Meciul tur s-a jucat în Olanda și, cum se spune în popor, numai cine nu a vrut nu a marcat. Golurile le-au marcat Rots (7), Pjaca (11), Weidmann (48), Bruns (56), Zerrouki (64) și Propper (78).
Prin acest rezultat, Twente s-a apropiat de cea mai mare victorie europeană din istoria clubului. Echipa din Enschede învingea formația greacă Panachaiki cu 7-0 în 1973.
„Twente aproape că simte gustul play-off-urilor din Conference League. Acasă, nu a lăsat nimic la voia întâmplării cu Dunajska Streda.
Echipa olandeză spera, de fapt, să ajungă în faza grupelor Europa League, după ce a terminat pe locul 4 în sezonul trecut din Eredivisie, dar lucrurile au mers rău.
Twente a pierdut la limită în fața echipei maghiare Ferencvaros după două meciuri și, în consecință, a coborât în Conference League”, scrie Sport Nieuws.
Scorul a fost deschis de Daan Rots, iar câteva zeci de secunde mai târziu Marko Pjaca a dublat avantajul. Acesta a rămas scorul până la pauză.
În partea a doua a confruntării, Twente a continuat să atace cu mult calm, marcând de încă 4 ori. De precizat că niciun fotbalist nu a reușit vreo dublă și nici nu a înscris din penalty.
Culmea este că acest rezultat nu reprezintă cea mai dură înfrângere în Europa a slovacilor. Acum 6 ani, Dunajska era învinsă de LASK în turul 3 preliminar din Europa League cu 0-7.
În acel sezon, tururile preliminare ale competițiilor europene au fost afectate de pandemia de covid-19. S-a jucat o singură manșă, iar LASK – Dunajska a avut loc la Linz.
Meciul retur are loc în Slovacia, unde a ajuns și FCSB în sezonul 2022/2023 din Conference League. Ca urmare, jucătorii de la Twente își pot îndrepta atenția și către alte aspecte.
Concret, la finele săptămânii debutează o nouă ediție de campionat în Olanda, iar formația din Enschede joacă, duminică, în deplasare, cu Heerenveen, de la ora 17:45 a României.
După returul cu Dunajska Streda, Twente va juca în play-off-ul pentru grupa principală de Conference League cu FK Qarabag sau Dinamo Kiev.
Prima manșă a aceste duble s-a jucat pe teren neutru, mai precis în Polonia, la Lublin, iar Dinamo Kiev s-a impus cu 1-0, grație golului marcat de Ponomarenko, în minutul 10.
Returul are loc în Azerbaidjan, pe Tofiq Bahramov Republican Stadium din Baku, pe 13 august. Gazdele nu-l vor putea folosi pe Makreckis, eliminat în minutul 88 al partidei din Polonia.
Partidele din cadrul play-off-ului pentru grupa de Conference League au loc pe 20 și 27 august. Twente va fi gazdă în tur.