„Toumba” își redeschide porțile! Răzvan Lucescu va fi susținut de un stadion plin la derby-ul cu Panathinaikos. VIDEO | Mesajul ultrașilor din Salonic: „Îndrăznește să visezi”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Fanii lui PAOK Salonic pot veni din nou la meciurile echipei antrenate de Răzvan Lucescu, începând cu data de 10 decembrie. „Vulturii” au avut terenul suspendat timp de șapte etape, ca urmare a incidentelor petrecute la finala Cupei din stagiunea precedentă. Fanaticii suporteri ai lui PAOK se vor întoarce acasă la derby-ul cu Panathinaikos.

În mai 2017, PAOK și AEK Atena s-au întâlnit în ultimul act al Cupei. Biseswar a deschis scorul în minutul 24, Christodoulopoulos a egalat după numai trei minute, dar PAOK a reușit să înscrie din nou, în finalul partidei. Pedro Henrique a marcat golul decisiv cu zece minute înaintea fluierului final, iar „Vulturii” au ridicat deasupra capului primul trofeu după o pauză de 14 ani.

Partida a fost amânată cu 30 de minute, după ce fanii celor două formații s-au încăierat în afara stadionului. Federația a decis ca PAOK să dispute primele șapte etape din noul sezon cu porțile închise, motiv pentru care fanii au fost alături de echipă la majoritatea antrenamentelor desfășurate pe „Toumba”. Potrivit autorităților, 30 de persoane au fost internate ca urmare a violențelor dintre suporteri. Un individ a fost înjunghiat.

Partida dintre PAOK și PAO se va disputa duminică, 10 decembrie, începând cu ora 19:30. După primele 13 etape, echipa antrenată de Răzvan Lucescu se află pe locul trei, cu 25 de puncte, la două lungimi de liderul  AEK Atena. Panathinaikos are un început modest de campionat, ocupând locul nouă, cu 15 puncte.

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat cu planurile de înmormântare
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat…
DISPARE Shein din Europa? Comisia Europeană a luat decizia
DISPARE Shein din Europa? Comisia Europeană a luat decizia
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri!
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele