Ianis Stoica (23 de ani) este în vizorul lui FC Koln, dar nemții anunță că mutarea românului are șanse mici să se realizeze în Bundesliga.
Presa germană îi dă vești proaste lui Ianis Stoica. Nemții își pun semne de întrebare cu privire la șansele românului de a rezolva problema cu care se confruntă antrenorul Thomas Kessler (40 de ani).
Motivul este unul simplu. Koln are nevoie de un atacant central, iar internaționalul român e mai degrabă extremă stânga clasic. Același profil de jucător îl are deja Said El Mala (20 de ani), fotbalist cotat la 50 de milioane de euro, potrivit Transfermarkt.
Accidentările lui Thijs Dallinga și Ragnar Ache le-au dat mari bătăi de cap „țapilor” în startul noului sezon. Ofensiva lui Kessler „scârțâie”. Conducerea clubului îl monitorizează și pe atacantul român pentru un posibil transfer de la Estrela Amadora.
Și germanii îl consideră un „jucător interesant” pe Ianis Stoica, fost internațional de juniori al României. Evoluează la clubul portughez din 2025, iar în noul sezon a marcat patru goluri și a dat două pase decisive.
Principalul motiv care ar putea sta în calea mutării românului în Bundesliga e reprezentat de faptul că Koln are nevoie de un număr 9, în timp ce Ianis Stoica e extremă stânga clasic.
„Punctele sale forte sunt viteza, piciorul drept bun și capacitatea de a porni din flancul stâng spre interior pentru a finaliza el însuși acțiunile. Acesta este un profil pe care FC îl are deja: cel al lui Said El Mala.
Prin urmare, în acest moment, Stoica ar reprezenta mai degrabă un concurent sau o alternativă pentru jucătorul ofensiv al echipei din Köln, decât un răspuns la întrebarea cine va ține mingea în atacul central și va căuta să finalizeze din apropierea porții.
Transferul său ar putea fi o opțiune în cazul plecării lui El Mala, însă abia din vara viitoare. Și chiar și atunci, echipa din Koln îl are pe Reigan Heskey ca alternativă promițătoare — cel puțin aceasta este așteptarea. Tocmai acest tip de jucător îi lipsește însă echipei FC.”, notează presa germană.
Jucătorul român e monitorizat de ceva vreme de Koln, dar până acum nu a existat nicio reacție din partea clubului prin care să își prezinte cu adevărat interesul pentru serviciile lui Stoica.
Nu sunt multe surse care să confirme interesul pentru Ianis Stoica. Au apărut informații în presa germană potrivit cărora mai degrabă Lukas Nmecha (27 de ani) ar avea șanse reale să semneze cu FC Koln.
Atacantul german, cotat la 10 milioane de euro, evoluează la Leeds, formație pentru care a dat o singură pasă de gol în șase meciuri din Premier League.