„Nu te lua după el, băi, Reghe!”. Gigi Becali i-a dat ordin antrenorului și i-a interzis să bage un fotbalist în Voluntari – FCSB

Gigi Becali, decizie FCSB. Foto Sport pictures

Gigi Becali (58 de ani) nu s-a abținut și a numit jucătorul pe care l-a interzis în „primul 11” la FCSB înaintea meciului cu FC Voluntari.

Denis Drăguș (28 de ani) nu s-a refăcut complet după accidentarea suferită chiar înainte de pauza internațională. Și-a dorit, totuși, să intre pe teren în meciul cu Voluntari, dar Gigi Becali i-a interzis lui Laurențiu Reghecampf să asculte de jucător deoarece „e încăpățânat”.

Când revine Denis Drăguș pe teren la FCSB: „Vrea să joace”

Internaționalul român se pare că nu mai are răbdare și vrea să demonstreze ce poate la noua sa echipă. Presiunea e uriașă în condițiile în care vine după aproape un an în care a avut doar câteva meciuri în picioare.

Venit liber de contract, atacantul român s-a accidentat deja de două ori. În septembrie, a suferit o entorsă la genunchi în meciul cu Craiova, 0-5. S-a refăcut complet, dar cu 48 de ore înainte de deplasarea la Voluntari a suferit o nouă accidentare minoră. Ar fi vrut să intre pe teren, dar patronul i-a interzis.

„Are o mică, nu știu ce… Cred că o să joace cu Rapid. Așa e…. Trebuia să nu-l băgăm… E încăpățânat să joace, vrea să joace… Nu te lua după el, băi, Reghe! Să-l avem când avem nevoie.

A făcut RMN, nu are nimic… O chestie minoră, putea să intre și azi, dar nu am vrut eu să joace niciun minut, nicio secundă. Încăpățânat am zis în sensul bun, de ambițios. El e un băiat cu zâmbetul pe buze.”, a declarat Gigi Becali, la Digi Sport.

Cum ar fi greșit conducerea FCSB cu Denis Drăguș: „L-au forțat”

Mihai Stoichiță consideră că FCSB nu trebuia să forțeze un fotbalist care nu a mai jucat de multă vreme. Graba a costat scump atât echipa bucureșteană cât și pe naționala României.

„E și un jucător cu masă musculară mare la picioare. Și faptul că n-a jucat multă vreme, probabil s-a forțat și pregătirea cu el. Te grăbești să ajungă în teren mai repede și asta duce la astfel de accidente.

Cei care forțează, care se duc la doamna aceea de la Belgrad și le zice că îi face bine repede, imediat… Ți se pare? În general, toți cei care s-au întors de acolo au intrat prea repede și au recidivat. Cine îl pregătește trebuia să fie mai atent. Dacă e accident muscular, ce mai vorbim?”, a spus directorul tehnic al FRF, conform fanatik.ro.

  • 2.000.000 de euro e cota de piață a lui Denis Drăguș,potrivit Transfermarkt.
  • Are un salariu de 1.000.000 de euro pe sezon la FCSB.
  • Contractul e valabil pe o perioadă de trei ani.
  • A mai trecut pe la Trabzonspor, Gaziantep, Eyupspor, Standard Liege, Genoa, Crotone și Farul.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]