Șoc și groază pentru Hamsik! Mijlocașul lui Napoli, amenințat cu pistolul și jefuit

Șoc și groază pentru Hamsik! Mijlocașul lui Napoli, amenințat cu pistolul și jefuit
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ziua de joi, 18 decembrie, va fi una pe care Marek Hamsik n-o va uita prea curând. Mijlocașul slovac al lui Napoli a fost amenințat cu pistolul și jefuit, chiar în apropierea stadionului în care evoluează duminică de duminică.

După ce acum câteva luni, Philippe Mexes, jucătorul Romei, a trecut prin clipe de groază în capitala Italiei, când i-a fost furat un automobil în care se afla și una din fiicele sale, incident care s-a încheiat cu bine în cele din urmă, ieri, un alt jucător din Serie A, Marek Hamsik, a fost vizat de hoți, informează Gazzetta dello Sport.

Era ora 19.00, iar Hamsik se afla la bordul automobilului său personal, un Mini Cooper negru, pe Caio Duilio, una dintre cele mai aglomerate artere din apropierea stadionului San Paolo. Tocmai încheiase antrenamentul cu gruparea napoletană și ieșise la shopping. La ieșirea dintr-un tunel, fotbalistul lui Napoli a flancat de un scuter maro, la bordul căruia se aflau două persoane mascate. Conform martorilor oculari, atacatorii au lovit unul dintre geamurile mașinii lui Hamsik (fără însă a-l sparge însă) cu un pistol, amenințându-l clar pe fotbalistul lui Napoli. Oamenii care erau în zonă la acea oră au încercat să intervină, mai ales că l-au recunoscut pe unul dintre "idolii" de pe San Paolo, dar bandiții i-au amenințat și pe aceștia cu pistolul. În acel moment, salvatorii au dat înapoi.

În scurt timp, bandiții au dispărut, iar la fața locului au sosit două echipaje de poliție. După ce și-a revenit din șoc, Hamsik le-a relatat polițiștilor incidentul și i-a informat că a fost "ușurat" de un Rolex Daytona, dar și o borsetă în care avea cheile de la casă, pașaportul, alte documente, cărți de credit și 800 de euro cash. Destul de puțin față de emoțiile prin care a trecut jucătorul de 21 de ani. Hamsik a luat legătura apoi cu conducerea lui Napoli, a depus o plângere la o secție de poliție dar a vorbit și cu DIGOS, o divizie din poliția italiană care se ocupă cu operațiuni speciale, lupta împotriva terorismului, a crimei organizate sau agresiunile mai periculoase, răpiri sau șantaj.

Slovacul a fost cel de-al doilea jucător al lui Napoli jefuit în decurs de o lună. În noiembrie, Andrea Russotto a fost "deposedat" de un BMW, automobil care a fost recuperat apoi de polițiștii italieni.

Alte titluri din presa internațională:

BBC: "La 38 de ani, Cafu va juca în liga a 8-a engleză"

The Telegrapf: Bellamy: "Sunt prea scump pentru Celtic"

The Sun: "Știu cum să batem Liverpool"

L’Equipe: "Fred vrea să-și rezilieze contractul cu Lyon"

Marca: Sevilla spune adio Europei

AS: Ashley Young, extrema pe care o vrea Juande Ramos la Real

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de la Montreal
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de…
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Este OBLIGATORIU absolut peste tot în România. TE VERIFICĂ imediat
Este OBLIGATORIU absolut peste tot în România. TE VERIFICĂ imediat
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani