Vineri, 24 iulie 2026, prin intermediul unei postări realizate pe platformele de socializare, voleibalista Daniela Simion (19 ani) a fost prezentată în calitate de nouă jucătoare a Clubului Sportiv Rapid București.
Din păcate, în loc să fie întâmpinată cu un val de susținere, tânăra sportiva de performanță a primit mai multe mesaje răutăcioase din partea internauților.
Vineri, Rapidul a anunțat un nou transfer la volei, în persoana tinerei Daniela Simion, în vârstă de doar 19 ani, care s-a alăturat echipei de la CTF Mihai I București U19.
Este vorba despre o voleibalistă de perspectivă, care s-a născut la data de 15 august 2006 și evoluează pe postul de libero.
„Bun venit, Daniela Simion!
Clubul Sportiv Rapid București își întărește compartimentul defensiv prin transferul Danielei Simion, libero în vârstă de 19 ani, care se alătură echipei noastre înaintea noului sezon.
Formată la CTF Mihai I București, Daniela s-a remarcat atât în voleiul de sală, cât și în beach volleyball, experiență care i-a dezvoltat reflexele, mobilitatea și siguranța în jocul defensiv.
Tânără, ambițioasă și dornică să facă pasul spre performanță la cel mai înalt nivel, Daniela vine la Rapid pregătită să își pună calitățile în slujba echipei și să continue să evolueze în tricoul alb-vișiniu.
Îți dorim mult succes, sănătate și cât mai multe victorii alături de noi!”, a transmis Clubul Sportiv Rapid București, pe pagina oficială de Facebook.
Din nefericire, în secțiunea de comentarii a postării nu au fost doar mesaje de susținere, așa cum ar trebui să primească un sportiv de performanță la început de drum.
Mai mult, tânăra a fost victima unor răutăți din simplul fapt că are buzele voluminoase, iar internauții au ajuns la concluzia că și le-ar fi injectat cu acid hialuronic:
„Mai joacă asta ceva? Dacă de la 19 ani își bagă acid in buze…” / „Dar ce a pățit la buze?” / „Fără supărare, dar arată cam la undeva peste 30 ani, în niciun caz de 19 ani” / „Poate îi vine mintea la cap și se comportă ca o femeie normală. Asta e problema în ziua de azi, a dispărut rușinea” / „Mingea n-are nicio problemă cu buzele ei”, sunt câteva dintre comentariile apărute la postarea celor de la CS Rapid.
În schimb, alți internauți, ceva mai maturi, au remarcat imediat abuzul la care este supusă sportiva și au sărit în apărarea acesteia.
„Voi realizați că are o familie care citește împreună cu ea mizeriile voastre?” / „Când văd asemenea comentarii ca bărbat mi se face mie scârbă”, au exclamat alți do internauți.
Și, nu în cele din urmă, multe comentarii au fost de apreciere, civilizate:
„Ce frumoasă e” / „De astăzi sunt suporter al Rapidului” / „Bine ai venit, Daniela!” / „Suntem încântați să o avem pe Daniela Simion în lotul Rapid! La doar 19 ani, aduce cu ea energie, ambiție și o determinare rar întâlnite la această vârstă”.