„Bun venit!”. Adrian Șut a semnat contractul și a fost prezentat

Sonia Baciu
„Bun venit!”. Adrian Șut a semnat contractul și a fost prezentat
Adrian Șut, noua achiziție la Levadiakos. Foto: Facebook. @ Levadiakos FC

Adrian Șut (27 de ani) a semnat contractul și a fost prezentat oficial la Levadiakos, echipă unde antrenor este cipriotul Elias Charalambous (45 de ani) și cu care a colaborat în perioada în care a jucat la FCSB.

Șut, legitimat la Al-Ain (Emiratele Arabe Unite), cu care se află sub contract până în iunie 2028, a ajuns în campionatul Greciei sub formă de împrumut, potrivit anunțului făcut de greci. Reamintim că pe banca tehnică a celor de la Levadiakos se află și Mihai Pintilii (41 de ani), care va fi secundul lui Charalambous, la fel cum a fost și la fosta campioană a României.

Adrian Șut a semnat contractul și a fost prezentat în Grecia

Internaționalul Adrian Șut a fost prezentat la noua sa echipă, Levadiakos, la care va juca sub formă de împrumut de la Al-Ain, arabii la care a ajuns după plecarea de la FCSB, în ianuarie 2026.

„Levadiakos FC are plăcerea să anunțe cooptarea fotbalistului internațional român Adrian Sut.

Mijlocașul în vârstă de 27 de ani (30.04.1999) vine la echipa noastră sub formă de împrumut de la Al-Ain, campioana Emiratelor Arabe Unite.

S-a transferat acolo în ianuarie 2026 și a fost încoronat campion la sfârșitul sezonului, precum și câștigător al Cupei, bifând 14 apariții și 1 gol.

Membru activ al echipei naționale a României (8 selecții), înainte de a-și părăsi țara natală, a câștigat două campionate (2024, 2025) și două Supercupe (2024, 2025) cu FCSB, în care a fost un fotbalist cheie timp de ani și jumătae, fiind ales de două ori în cel mai bun unsprezece al campionatului din țara sa (2022-2023, 2024-2025).

A mai jucat pentru Academica Clinceni, Pandurii Tg Jiu și Târgu Mureș, de unde a fost promovat la seniori, bifând un total de 194 de apariții (19 goluri, 14 pase decisive) în prima divizie a României, precum și 39 de apariții (3 goluri, 1 pasă decisivă) în competiții UEFA (Liga Campionilor, Europa League, Conference League) cu FCSB.

Adrian, îți urăm bun venit în familia Levadiakos! Îți dorim sănătate și multe succese!”, se arată în comunicatul oficial al grupării grecești.

Șut, din nou sub comanda „cuplului” Charalambous – Pintilii

În Grecia va evolua sub comanda foștilor săi antrenori Elias Charalambous și Mihai Pintilii, astfel că acomodarea va fi una ușoară, comparativ cu perioada din zona arabă, unde nu a reușit să convingă în cele lunile petrecute acolo.

Pentru Al-Ail, Șut a jucat în 14 meciuri, cu 541 de minute de joc acumulate, în care a dat un singur gol. Cota de piață a lui Șut este de 3,5 milioane de euro, potrivit Transfermarkt, cu un apogeu atins în iunie 2025, când era cotat la 4,5 milioane de euro.

  • La FCSB a jucat în 212 meciuri, cu 16 goluri înscrise și 14 pase decisive.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Imaginile care NU S-AU VĂZUT de la nunta ministrului Nazare! Cine a fost alături de acesta la petrecere
Mediafax
Mădălina Apostol a fost internată la Psihiatrie înainte să moară. Afecțiunea de care suferea iubita lui Nick Rădoi
Cancan.ro
Fostul premier britanic Boris Johnson și alți oficiali europeni, evacuați din trenul internațional atacat de drone rusești în apropierea frontierei ucraineano-poloneze
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit! Tânăra a lăsat în urmă trei copii. Ce s-a întâmplat în ultima perioadă cu tânăra?
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
ULTIMA postare a Mădălinei Apostol. Ce a publicat cu câteva ore înainte să moară 🥲
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania