Și dopați, și blatiști?** „Am fost implicat în meciuri bizare”

Și dopați, și blatiști?**
  • Publicat:
  • Actualizat:

*După scandalul de dopaj, Real Sociedad apare în declarațiile unui fost antrenor, Chris Coleman, în cazul partidelor trucate

*Selecționerul Țării Galilor spune că nu are probe, dar că unele meciuri ale lui Sociedad au fost ciudate

Că Real Sociedad este echipa care stă în spatele acronimului „RSOC” din carnețelul doctorului Eufemiano Fuentes nu se mai îndoiește nimeni. Mai ales după ce în timpul procesului în care doctorul e acuzat de „daune aduse sistemului medical din Spania”, el a glumit spunând că termenul se adresează unui „vin bun”. Iar scandalul pare să continue. Ieri, cotidianul olandez „Voetbal International” a publicat o nouă dovadă privind unele practici neortodoxe la gruparea bască.

Chiar dacă nu l-a implicat direct pe Fuentes, fostul goalkeeper al bascilor, Sander Westerveld (38 de ani), a confirmat că înainte și după partidele echipei, jucătorii primeau câteva perfuzii cu substanțe pe care doctorul echipei le alegea cu atenție. „Atunci nu am întrebat ce fel de substanțe îmi intră în organism. Dar judecând după aceste dezvăluiri, mă gândesc că a fost ceva necurat”, a spus portarul care joacă acum în Africa de Sud, la Ajax Cape Town. „Totuși, nu am simțit vreun moment că performanțele mele au fost mai bune”, a încheiat Westerveld, care a jucat la Sociedad între 2001 și 2004.

„Am fost implicat în meciuri bizare”

Pentru Real Sociedad, scandalurile par să vină pe bandă rulantă. Ieri, selecționerul Țării Galilor, Chris Coleman, a declarat pentru „Sky Sports” că a participat la meciuri ciudate pe vremea când o antrena pe Sociedad: „Am fost implicat, fără voia mea, în jocuri bizare. Nu am detalii concrete, dar îți dai seama când ceva e în neregulă. Jucătorii iau câteodată decizii care te fac să te scarpini în cap”. Coleman a antrenat echipa bască în sezonul 2007-2008, demisionând după doar 21 de etape, deși Sociedad se afla pe locul cinci.

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
INTERDICŢIE pe întreg teritoriul României. E deja în vigoare. Gestul banal de Paște
INTERDICŢIE pe întreg teritoriul României. E deja în vigoare. Gestul banal de Paște
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele