Ca orice club de top al Europei, FC Barcelona transferă mereu jucătorii în urma unor analize extrem de minuțioase, dar se bazează într-o oarecare măsură și pe intuiție. Șeful departamentului de scouting, Joao Amaral, a explicat cum procedează pentru a identifica noile talente.
Acesta a preluat postul în vara lui 2025, imediat după despărțirea catalanilor de Paulo Araujo, iar de-a lungul timpului a lucrat ca director tehnic în Brazilia, la Rio Ave FC, precum și în Italia, la Atalanta, respectiv Bologna.
Deco îl cunoștea foarte bine, ținând cont că au colaborat în cadrul firmei de impresariat pe care a deținut-o. Prin urmare, a insistat pentru aducerea sa pe „Camp Nou”.
Într-o apariție publică recentă, Joao Amaral a dezvăluit că FC Barcelona analizează foarte atent datele jucătorilor înainte de a hotărî dacă un jucător merită să fie transferat, dar monitorizarea de la fața locului joacă, de asemenea, un rol important, fiindcă îi ajută pe scouteri să descopere aspecte tehnice sau tactice care nu se regăsesc printre informațiile culese inițial.
Totul pornește de la Deco și, bineînțeles, antrenorul Hansi Flick. Cei doi solicită întăriri, iar așa-numitul departament Date Intelligence stabilește indicatorii pentru fiecare post, pentru a face o primă selecție a potențialelor ținte, apoi intervine departamentul de scouting, care trebuie să întocmească lista finală, în funcție de cerințele staff-ului tehnic.
„Ne bazăm prea mult pe cifre și pe multitudinea de date pe care le avem la dispoziție astăzi, pierzând din vedere ceea ce este cel mai important: intuiția, sentimentul pe care îl avem atunci când urmărim un meci de la fața locului.
Rapoartele sunt pur descriptive. Le spun mereu scouterilor ca atunci când văd un jucător și simt că are ceva special, să noteze. Călătoriile cântăresc foarte mult, sunt o parte esențială a modului meu de lucru. Departamentul meu călătorește constant, la fel ca mine”, a declarat Amaral în podcastul The Pitch Invaders.
În ultima fază a procesului, după ce scouterii se asigură că jucătorul este suficient de bun pentru a îmbrăca tricoul Barcelonei, intervine viața extrasportivă. Rețelele de socializare îi ajută să-l cunoască mai bine și să tragă concluziile necesare.
„Este crucial să cunoaștem temeinic jucătorul, familia sa și mediul înconjurător. Trebuie să verificăm dacă tot ceea ce demonstrează pe teren este susținut de o bază solidă.
Rețelele de socializare joacă un rol în procesul de evaluare, deoarece clubul nu semnează doar cu un sportiv, ci și cu o persoană care va trebui să se integreze atât în vestiar, cât și în oraș”, a explicat Joao Amaral.