Sfârșitul lumii a început pentru Dayro Moreno după intrarea în 2012!** Cele 3 întâmplări care l-au adus în pragul disperării

Autor: Robitu Antonio Daniel Publicat: 13 Jan. 2012, 20:38 Actualizat: 14 Jan. 2012, 10:15 Campionate Externe

După plecarea de la Steaua, lui Dayro Moreno păreau să-i meragă toate din plin. Semnase cu Once Caldas și revenise la forma care l-a adus în Europa pentru 2,5 milioane de euro, după care a prins iar naționala Columbiei.

Toate bune și frumoase pentru sud-american, inclusiv după ce a prins un contract în puternicul campionat al Mexicului, la Tijuana. Anul 2012 nu a adus însă nimic bun pentru Dayro. Tot Universul pare să comploteze împotriva fostului atacant al Stelei, care a primit trei vești care îl dărâmă în decurs de doar 13 zile, atâtea câte s-au scurs până acum din noul an.

Întâi, Dayro a fost implicat într-un accident rutier, având nevoie de câteva zile de internare după ce a suferit un accident moto. Apoi, columbianul a aflat că s-ar putea să nu mai prindă echipa la Tijuana, după ce din cauza accidentului a absentat de la echipă aproape o lună, cu tot cu vacanța pe care a avut-o, iar ultima și cea mai dură veste este aceea că soția ar urma să-l părăsească, după ce un tabloid din țara natală a dezvăluit că acesta ar fi înșelat-o.

Toate aceste evenimente sunt strâns legate, mexicanii bănuind că Dayro se folosește de pretextul accidentului suferit pentru a nu se prezenta la antrenamentele Tijuanei, când defapt el este încă în Columbia pentru a încerca să își salveze mariajul.

Autor: Robitu Antonio Daniel Publicat: 13 Jan. 2012, 20:38 Actualizat: 14 Jan. 2012, 10:15 Campionate Externe
Pe aceeași temă
România intră în Scenariul 4. Ce interdicții vor fi impuse de săptămâna viitoare

VIDEO Romii din Balş au ieşit pe străzi: „Eu ce dau să mănânce la răcănelu’ ăsta?! Venim la primărie s-o spurcăm“

Rammstein anunţă pe Facebook că Till Lindemann nu are coronavirus. Mesajul publicat

Singura conditie pentru care Ianis Hagi va ramane la Rangers! „Va insista pentru ramanerea lui Ianis”

Faci comenzi online? Recomandările medicului pentru a nu contracta COVID-19 de pe colete

TRAGEDIE! Soția unui faimos milionar din România, ucisă de coronavirus

Poze interzise minorilor cu bombardiera Theodora! E greu de crezut, dar fundul ei este 100% natural!

Rusia anunţă că ar fi găsit medicamentul pentru tratarea infecţiei COVID-19

Ungaria a fost lovită. Guvernul Viktor Orban resimte din plin impactul crizei

Un VIRUS  mai fatal decât COVID-19 a apărut deja în China. Nu are LEAC

Cumpărături „esenţiale” în timpul pandemiei

Transferul visat de fanii FCSB prinde contur! Lovitura lui Gigi Becali: fotbalistul şi-a dat acordul deja

Alexandru Rafila șochează! Dezvăluirea care aruncă-n aer totul. Ce reguli încalcă

Ce gest a făcut Simona Halep pentru Ion Țiriac. Cadoul care i-a uluit pe mulți

ING înrăutăţeşte semnificativ perspectivele României: Ce urmează să se întâmple

Aceasta este cea mai BUNĂ mașină pentru ROMÂNIA, doar că șoferii de la noi sunt prea FRICOȘI să o cumpere

Site-ul YouPorn va difuza filme cu cele mai mari VEDETE de la Hollywood

Un angajat al Spitalului din Piteşti, cercetat penal după ce a furat măşti, mănuşi şi dezinfectanţi

ATENȚIE Noua declarație pe proprie răspundere a fost iar schimbată, dar și o veste bună poate fi completată online

APARIȚIE miraculoasă a Fecioarei Maria, în plină criză planetară. „Este semnul pe care-l așteptam” FOTO

Nu se tem de coronavirus! Decizie șocantă luată de Meghan Markle și Prințul Harry! Cei doi au părăsit pentru TOTDEAUNA Canada
Nu se tem de coronavirus! Decizie șocantă luată de Meghan Markle și Prințul Harry! Cei doi au părăsit pentru TOTDEAUNA ...
Veste mare pentru o vedeta de la noi! A adus pe lume al doilea copil in plina pandemie de coronavirus. Unde a nascut pana la urma, desi spitalul unde era programata nasterea a fost inchis
Veste mare pentru o vedeta de la noi! A adus pe lume al doilea copil in plina pandemie de coronavirus. Unde a nascut pana ...
VIDEO SUPER HOT | Mandy Rose şi Sonya Deville au „încins” o plajă din SUA. Ipostaza în care au fost surprinse cele două superstaruri WWE
VIDEO SUPER HOT | Mandy Rose şi Sonya Deville au „încins” o plajă din SUA. Ipostaza în care au fost surprinse cele ...
FOTO. Imagini incendiare din izolare! Cum s-a fotografiat Anda Adam în balcon i-a înnebunit pe fani

Lovitură pentru coronavirus?! Frigul ar putea salva România în lupta cu COVID! Anunţul lui Adrian Streinu Cercel

Dr. Gabriel Diaconu, medic în autoizolare: „N-avem de ales acum decât să ne ridicăm şi să dăm tot ce e mai bun din noi. Şi medici, şi pacienţi!”
Dr. Gabriel Diaconu, medic în autoizolare: „N-avem de ales acum decât să ne ridicăm şi să dăm tot ce e mai bun din ...
Gestul care a intrigat internetul. De ce ating poliţiştii farurile maşinii atunci când te trag pe dreapta