Olle-Nicolle a fost demis de la Nice! **Vine Boloni?

Tehnicianul Didier Olle-Nicolle a fost demis, marți, de la conducerea tehnică a echipei franceze OGC Nice, iar gruparea va fi condusă până la fialul sezonului de Eric Roy, Rene Marsiglia și Frederic Gioria, a anunțat președintele clubului din Ligue 1, Gilbert Stellardo, informează L'Equipe. "Am discutat cu Olle-Nicolle și i-am propus un alt post în cadrul clubului", a precizat Stellardo. Cu toate acestea, tehnicianul francez ar fi refuzat o astfel de propunere, conform unor surse apropiate grupării franceze. Eric Roy (director sportiv), Rene Marsiglia și Frederic Gioria (antrenorii de la echipa de rezerve), care au condus antrenamentul de luni al echipei franceze, vor asigura interimatul pe banca tehnică a echipei din Nice până la finalul acestui an competițional. Potrivit presei franceze, tehnicianul român Ladislau Boloni, care mo
Olle-Nicolle a fost demis de la Nice! **Vine Boloni?

Tehnicianul Didier Olle-Nicolle a fost demis, marți, de la
conducerea tehnică a echipei franceze OGC Nice, iar gruparea va fi
condusă până la fialul sezonului de Eric Roy, Rene Marsiglia și
Frederic Gioria, a anunțat președintele clubului din Ligue 1,
Gilbert Stellardo, informează L’Equipe.

„Am discutat cu Olle-Nicolle și i-am propus un alt post
în cadrul clubului”,
a precizat Stellardo. Cu toate
acestea, tehnicianul francez ar fi refuzat o astfel de propunere,
conform unor surse apropiate grupării franceze.

Eric Roy (director sportiv), Rene Marsiglia și Frederic Gioria
(antrenorii de la echipa de rezerve), care au condus antrenamentul
de luni al echipei franceze, vor asigura interimatul pe banca
tehnică a echipei din Nice până la finalul acestui an
competițional.

Potrivit presei franceze, tehnicianul român Ladislau Boloni,
care momentan este fără angajament după demisia, din 10 februarie,
de pe banca tehnică a echipei Standard Liege, se află pe lista
posibillor înlocuitori a lui Didier Olle Nicole.

Formația OGC Nice se află pe poziția a 17-a din Ligue 1, cu 26
de puncte acumulate după 27 de etape.

Sursa:
MEDIAFAX

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]