Nu e Celtic – Rangers, nu mai sunt nici bani** Primele consecințe după retrogradarea lui Glasgow

Nu e Celtic - Rangers, nu mai sunt nici bani** Primele consecințe după retrogradarea lui Glasgow
  • Publicat:
  • Actualizat:

Au apărut primele consecințe după retrogradarea lui Glasgow Rangers în liga a patra. Echipele mici nu mai rezistă dacă banii din drepturile TV vor fi mai puțini

Fotbalul scoțian se află aproape de colaps. După ce Glasgow Rangers, cea mai titrată formație din Scoția, a fost retrogradată în liga a patra din cauza unor datorii de peste 115 milioane de euro către fiscul britanic, mai multe echipe din prima ligă sunt pe cale să aibă aceeași soartă. Această decizie ar putea însemna colapsul pentru aproape jumătate dintre echipele din prima ligă.

Rangers a fost retrogradată, mai întâi din prima ligă și apoi în cea de-a patra, în urma votului celorlalte cluburi, membre ale Ligii Profesioniste scoțiene. Conform președinților acestor cluburi, decizia a fost luată exclusiv pe criterii sportive, iar retrogradarea a fost acceptată atât de conducerea lui Rangers, cât și de fanii echipei, care au promis că vor umple „Ibrox Park” chiar și în liga a patra. Dacă din punct de vedere sportiv decizia este corectă din punct de vedere financiar, lucrurile se schimbă la 180 de grade, mai ales că cele două partide de pe teren propriu cu Rangers aduceau încasări importante echipelor mici.

Alte cinci echipe aproape de faliment

BSkyB și ESPN sunt televiziunile care au plătit 102 milioane de euro pentru a transmite următoarele cinci sezoane din prima ligă scoțiană. Însă, din cauza situației incerte a celor de la Rangers, contractul nu a fost semnat, iar acum cele două posturi sportive vor ca suma să fie redusă cu cel puțin 20%. Acestea invocă faptul că o mare parte din venituri ar fi fost încasate în timpul celor patru derby-uri „Old Firm”, dintre Celtic și Rangers. De asemenea, ele nu își doresc să își asocieze imaginea cu un campionat aflat în pragul colapsului. Iar impactul asupra echipelor mici ar fi devastator. „Cinci echipe din prima ligă sunt în pragul falimentului. Avem nevoie de acești bani”, a declarat președintele lui St Mirren, Stewart Gilmour, în timp ce șeful lui Aberdeen, Stewart Milne, a spus că „echipele sunt puternic încercate financiar în aceste vremuri”.

51 de mii de locuri are stadionul „Ibrox Park” al lui Rangers, pe care suporterii au anunțat că îl vor umple în liga a patra scoțiană

Dorin Goian a anunțat că nu mai rămâne la Rangers. El negociază în aceste zile cu mai multe cluburi din Europa, dar și din România

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia de cele mai multe ori calea exportului
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia de cele mai multe ori…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot într-o viață
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot…
Klaus Iohannis se retrage. Eșec total pentru președinte
Klaus Iohannis se retrage. Eșec total pentru președinte
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×