Nicu, la Maxim

Nicu, la Maxim
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mijlocașul Maximilian Nicu este un fotbalist foarte apreciat în Germania, deși nu este un nume cunoscut în România. Pentru fotbalistul de origine română s-au luptat Hertha Berlin și MSV Duisburg.

Născut și crescut în Germania, după ce părinții săi au plecat din România în urmă cu aproximativ 30 de ani, Nicu a jucat fotbal de mic, dar niciodată nu a trecut de granița ligii secunde germane. Ajuns la vârsta de 25 de ani, mijlocașul lui Wehen (2.Bundesliga) a erupt în sezonul acesta, impresionând cluburi de prima ligă, precum MSV Duisburg sau Hertha Berlin. Cum oferte au venit din partea ambelor formații, mijlocașul de origine română a ales Berlinul, locul nouă înaintea ultimei etape din 1.Bundesliga și a semnat un contract valabil până în vara anului 2011.

Visul lui Maximilian Nicu este să joace pentru naționala României. Până acolo însă, el va trebui să joace la Hertha și să nu dezamăgească încrederea de care se bucură din partea lui Dieter Hoeness, președintele grupării. „Ne bucurăm pentru transferul lui Nicu. Este un foarte bun jucător, cu profil ofensiv, de care aveam nevoie”, a spus acesta în Kicker. Jucătorul de origine română a evoluat în 26 din cele 34 de partide pentru Wehen în acest sezon, având a doua medie a notelor din echipă.

6 goluri a înscris Nicu sezonul acesta pentru SV Wehen, fiind al treilea marcator al echipei



Kahn, în fața primului gol din carieră

Bayern München, virtual campioană a Germaniei, va juca astăzi, pe teren propriu, chiar împotriva noii echipe a lui Nicu. Colegii veteranului Oliver Kahn, care a anunțat că se va retrage din activitate după acest meci, vor să-i facă un cadou acestuia: prima reușită a sa din carieră. „În cazul în care vom beneficia de un penalty, colegii mi-au promis că mă vor lăsa să execut eu. Mi-am ales deja colțul pe care voi șuta. Golul marcat este singurul lucru care îmi lipsește în carieră”, a explicat Kahn.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia de cele mai multe ori calea exportului
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia de cele mai multe ori…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot într-o viață
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot…
Halep a primit INTERZIS. Decizie finală în circuitul WTA. S-a anunțat fix acum
Halep a primit INTERZIS. Decizie finală în circuitul WTA. S-a anunțat fix acum
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×