Fostul mare fotbalist englez Wayne Rooney (40 de ani) a anunțat decizia neașteptată pe care o va lua după ce Manchester United ar putea ajunge în posesia titlului câștigat de Manchester City.
Echipa engleză Manchester City a fost găsită vinovată de 130 de capete de acuzare în ceea ce privește regulile financiare din Premier League, dar Rooney refuză o medalie retroactivă.
Premier League a anunțat marți, 29 septembrie, că Manchester City a încălcat sistematic regulile financiare timp de aproape un deceniu.
Gruparea patronată de șeicul Mansour bin Zayed Al Nahyan a manipulat evidențele contabile cu o sumă de 900 de milioane de lire sterline, adică un miliard de euro.
Deocamdată nu s-a dat nicio sancțiune, dar sunt luate în discuție amenzi, depunctarea, excluderea din prima divizie și chiar retragerea trofeelor câștigate între 2009 și 2018.
În context, Wayne Rooney a anunțat că refuză o medalie retroactivă în Premier League, dacă celor de la Manchester City li s-ar retrage titlurile.
„Sincer, nu m-aș simți confortabil să accept o altă medalie de campion în Premier League, pentru că nu cred că o merităm. Nu am făcut suficient în acel sezon pentru a lua titlul.
Dacă mă pun în locul jucătorilor lor: ei fac tot posibilul să câștige titlul în Premier League. În viziunea lor, au reușit acest lucru.
Iar dacă mi s-ar întâmpla mie asta, dacă, deodată, s-ar descoperi că Manchester United a procedat la fel și mi s-ar retrage medaliile de campion, aș fi devastat”, a spus el, potrivit Goal.
În sezonul 2011/2012, Manchester City și Manchester Unioted au avut același număr de puncte, 89, dar „cetățenii” au luat titlul datorită golaverajului mai bun, +64, față de +56.
După 6 ani, aceleași formații au încheiat Premier League pe primele două locuri, dar de această Manchester City a dominat categoric campionatul.
Formația pregătită de Pep Guardiola a adunat 100 de puncte, din 32 de victorii și 4 remize, pierzând doar două meciuri, 2-3 acasă cu Manchester United și 3-4 pe terenul lui Liverpool.
La rândul ei, Manchester United a avut 81 de puncte, diferența de 19 față de prima clasată fiind una dintre cele mai mari din istoria întrecerii.
Dezbaterea privind măsurile retroactive a apărut după ce Premier League a confirmat că o comisie independentă a găsit clubul vinovat de încălcări financiare grave.
Acestea au fost comise între sezoanele 2009-2010 și 2017-2018, iar comisia a dezvăluit existența unei scheme de finanțare mascată.
Totul s-a întâmplat prin intermediul Abu Dhabi United Group Investment & Development Ltd, care ar fi direcționat peste 900 de milioane de lire sterline către club.
Banii au fost virați pentru a umfla artificial veniturile și a reduce costurile. În plus, clubul a depus eforturi mari pentru a obstrucționa ancheta care a durat 4 ani.