Mircea Lucescu, dorit de Beșiktaș

Din ce în ce mai contestat la Șahtior Donețk, Mircea Lucescu ar putea ajunge la Beșiktaș Istanbul! Tehnicianul român a mai antrenat echipa turcă între 2002-2004, câștigând campionatul în 2003, după care a ajuns la cârma „minerilor" din Donețk. Conform presei din Turcia, după eșecul incredibil de joi din Cupa UEFA, 1-4 cu Metalist Harkov, președintele lui Beșiktaș, Yildirim Demironen, a avut o discuție în Ucraina cu Mircea Lucescu, văzut drept înlocuitorul perfect pentru actualul tehnician, Ertugrul Saglam. Printre condițiile puse de Lucescu, care a recunoscut că e posibil să revină în Turcia, se numără și numirea foștilor internaționali Tayfur și Sergen ca secunzi. Luni va avea loc o întâlnire a oficialilor de la Beșiktaș, în cadrul căreia se va lua sau nu decizia de a trata urgent cu Lucescu. O a doua variantă este cea a tehnicianului neamț Christoph Daum.
Mircea Lucescu, dorit de Beșiktaș

Din ce în ce mai contestat la Șahtior Donețk, Mircea Lucescu ar putea ajunge la Beșiktaș Istanbul! Tehnicianul român a mai antrenat echipa turcă între 2002-2004, câștigând campionatul în 2003, după care a ajuns la cârma „minerilor” din Donețk. Conform presei din Turcia, după eșecul incredibil de joi din Cupa UEFA, 1-4 cu Metalist Harkov, președintele lui Beșiktaș, Yildirim Demironen, a avut o discuție în Ucraina cu Mircea Lucescu, văzut drept înlocuitorul perfect pentru actualul tehnician, Ertugrul Saglam. Printre condițiile puse de Lucescu, care a recunoscut că e posibil să revină în Turcia, se numără și numirea foștilor internaționali Tayfur și Sergen ca secunzi. Luni va avea loc o întâlnire a oficialilor de la Beșiktaș, în cadrul căreia se va lua sau nu decizia de a trata urgent cu Lucescu. O a doua variantă este cea a tehnicianului neamț Christoph Daum.

Raț neagă cearta cu Lucescu

Înaintea partidei de astăzi cu Cernomoreț Odessa, Răzvan Raț a scris pe blogul său că nu există niciun fel de conflict între el și tehnicianul „minerilor“, Mircea Lucescu. Sub titlul „Nu m-am certat cu nimeni“, fundașul a negat orice conflict cu antrenorul său de la club. „Nu am avut nicio dispută cu Mircea Lucescu. În primul rând, pentru că nu e treaba mea să mă cert cu antrenorul, indiferent cine ar fi el. Sunt pregătit din punct de vedere fizic să evoluez 90 de minute atât pentru Șahtior, cât și pentru echipa națională. Dacă dânsul a hotărât să nu joc împotriva Barcelonei, înseamnă că a avut motive întemeiate“, a scris Raț.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Mărturisirea incredibilă a lui David Popovici, după aurul de la Paris
Mediafax
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Cancan.ro
Cât a plătit un turist pentru 4 nopți în Costinești, lângă Nibiru. Camera i-a surprins pe internauți
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Descopera.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Promotor.ro