Beckham a fost ofertat de Real, dar este tentat să refuze pentru o ofertă exotică!** Unde poate ajunge starul englez

  • Publicat:
  • Actualizat:
Beckham a fost ofertat de Real, dar este tentat să refuze pentru o ofertă exotică!** Unde poate ajunge starul englez

David Beckham este aproape de despărțirea de LA Galaxy, dar nu duce lipsă de oferte. Starul este pe punctul de a reveni în Europa și nu oriunde, ci chiar la Real Madrid, după cum anunță cotidianul El Confidencial. Sursa citată precizează că „Becks” a avut deja o întâlnire cu Florentino Perez privind o revenire pe „Bernabeu”, dar nu ca jucător, ci ca ambasador al clubului madrilen.

Beckham i-ar fi promis șefului „galacticilor” că va lua în considerare oferta, însă între timp a venit pentru el o altă propunere tentantă, din Australia. Central Coast Mariners vrea să-l înregimenteze pe englezul de 37 de ani ca jucător, ca replică la mutarea făcută în vară de FC Sydney, care a semnat cu un alt star al fotbalului mondial, Alex Del Piero.

„Nu pot să exprim în procente ce șanse sunt ca Beckham să ajungă în Australia, dar cert este că este foarte tentat de oferta noastră”
, a spus unul dintre delegații formației din A-League.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Leguma care te scapă imediat de burtă. Costă doar 16 lei kilogramul în Mega Image

Vine gerul: Cât scad temperaturile și unde continuă să facă viscolul prăpăd. Când scăpăm de frigul cumplit

Cheia pentru bunăstarea angajaţilor - studiu

Era inevitabil! Anunţul momentului despre Halep: „Sunt profund întristată de această evoluţie a lucrurilor”

Greșeala ÎN PAT care duce ÎNTOTDEAUNA la DIVORȚ! Toate cuplurile sunt...

Melinda a dat-o de gol! Vedeta care nu se spală niciodată seara pe faţă: 'Doarme machiată'

Cele 4 PĂCATE pentru care preoții NU ne primesc la împărtășanie. Părintele Calistrat a rupt tăcerea

Ce să mănânci ca să-ți încălzești corpul. Alimente și băuturi cu efect termogenic

Avioanele României, în pericol? E șocant ce a apărut pe internet despre F-16

Lupul dacic, steagul de luptă dispărut din Dacia. Controversele celui mai enigmatic simbol al anticilor

BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe face amor cu doctorița, în cabinet: Ei vezi, nene, că poți!?

Motivul pentru care băieții răi din filmele de la Hollywood nu folosesc iPhone

Poze nud cu Daniela și Ana Crudu de pe OnlyFans! Aici le vezi gratis fără haine

Cât costă cel mai mare SUV Skoda la mâna a doua. O bancă din România vinde unul dintre bune SUV-uri de familie
Cât costă cel mai mare SUV Skoda la mâna a doua. O bancă din România vinde unul dintre bune SUV-uri…
FOTO. Cum arăta Cristina Pucean înainte de operațiile estetice. Imaginile uitate de toți!

FOTO. Crina Abrudan, spectaculoasă pe plajele din Mexic. Face furori cu formele sale perfecte!