Arsenal a spulberat-o pe Everton, chiar pe Goodison Park, de ziua lui Arsene Wenger! „Tunarii” au marcat la foc automat la meciul cu numărul 800 pentru managerul francez în Premier League

Redactor:
Andrei Pal
Arsenal a spulberat-o pe Everton, chiar pe Goodison Park, de ziua lui Arsene Wenger!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Arsenal a învins Everton, duminică, în primul meci al zilei din Premier League, scor 5-2. Iar victoria de pe Goodison Park este cu atât mai importantă cu cât a venit la a 800-a partidă a lui Arsene Wenger în Premier League, în ziua în care legendarul manager francez a împlinit 68 de ani.

Everton a început mai bine meciul cu Arsenal, reușind să deschidă scorul prin Wayne Rooney, în minutul 12. Decarul „caramelelor” a marcat cu un șut violent, expediat aproape de vinclul porții adverse. Oaspeții au egalat cu cinci minute înaintea pauzei, prin fundașul Nacho Monreal, care a reușit al doilea gol din acest sezon. Spaniolul a marcat după ce Pickford a respins în lateral un șut din afara careului. Cele două vedete care sunt aproape de a se despărți de Arsenal, Alexis Sanchez și Mesut Ozil, au colaborat pentru golul de 2-1. Sanchez a centrat în interiorul careului, de unde Ozil a reluat cu capul în poarta gazdelor.

La scorul de 2-1, Gueye a fost eliminat, pentru cumul de cartonașe galbene. Arsenal a profitat și a marcat golul al treilea prin Alexandre Lacazette, cel mai scump transfer din istoria clubului. Francezul a finalizat un contraatac condus de Mesut Ozil, care l-a servit ideal în centrul careului. Ramsey a marcat pentru 4-1, în minutul 90, după un atac pozițional la care jucătorii lui Everton n-au reușit să recupereze balonul. Everton a mai punctat încă o dată, în prelungiri, prin Niasse, care a profitat de o gafă a defensivei adverse. Oaspeții au răspuns după golul de 4-2, iar Alexis Sanchez a închis tabela la 5-2, în al cincilea minut al prelungirilor. Ramsey i-a pasat lui Alexis în marginea careului, iar șeptarul londonezilor a traversat careul în viteză, după care a finalizat cu un șut la colțul lung.

Cu această victorie, Arsenal ajunge la 16 puncte, fiind la egalitate cu Chelsea. Tottenham ocupă locul al treilea, cu 17 puncte, în timp ce echipele din Manchester se află pe primele două poziții. City are 25 de puncte, iar United 20. Everton a ajuns pe primul loc retrogradabil, având opt puncte după nouă etape. Swansea City, West Ham și Stoke City au tot opt puncte, dar un golaveraj mai bun.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele