Omul interzis la televizor în marea finală de la Sevilla, în 1986, și-a părăsit țara! Este acuzat de corupție și de însușirea sumei de 100 de milioane de dolari

Omul interzis la televizor în marea finală de la Sevilla, în 1986, și-a părăsit țara! Este acuzat de corupție și de însușirea sumei de 100 de milioane de dolari
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul rege spaniol, Juan Carlos, bănuit de fapte de corupţie, a decis să părăsească Spania, a anunţat luni Casa Regală de la Madrid, transmite agenţia EFE.

DUCKADAM 60 | Așa au trăit spaniolii triumful Stelei din 1986. Ce au titrat ziarele iberice, după finala Cupei Campionilor: „Duckadam, eroul meciului. Dezastru istoric pentru Barcelona”

Banii ar fi fost virați într-un cont din Elveția

Regele emerit al Spaniei, Juan Carlos I, a comunicat fiului său, regele Felipe al VI-lea, cu privire la „decizia chibzuită” de a pleca să trăiască în afara Spaniei ca urmare a repercusiunilor publice ale unor „evenimente trecute” din viaţa sa privată, se menţionează într-un comunicat al Casei Regale spaniole.

Justiţia elveţiană şi spaniolă anchetează în special asupra unei sume de circa o sută de milioane de dolari care ar fi fost vărsată în secret de către Arabia Saudită într-un cont al regelui Juan Carlos în Elveţia.

Presa spaniolă a publicat în iulie 2018 înregistrări în care fosta sa amantă nemţoaică, Corinna Larsen (cunoscută şi sub numele de Corinna zu Sayn-Wittgenstein), afirma că Juan Carlos a încasat un comision pentru ca unor societăţi spaniole să li se atribuie contractul pentru un tren de mare viteză între Mecca şi Medina în anul 2011, scrie Agerpres.

Mai mulți politicieni de extrema stângă au cerut să fie ridicat pașaportul regelui, deși se pare că acesta a părăsit deja Spania, iar avocatul care îi reprezintă interesele a dat asigurări că va sta la dispoziția oricărei gestiuni judiciare.

Juan Carlos n-a înțeles de ce a câștigat Steaua partida in 1986

Regele Juan Carlos a asistat la finala CCE de la Sevilla, dintre Steaua și FC Barcelona. Observând că a 5-a lovitură de la 11 metri nu se mai executa, l-a intrebat pe un oficial de ce. Răspunsul a fost elocvent: scorul era 2-0 pentru Steaua care deja cucerise trofeul.

„Mi s-a făcut instructajul şi mi s-a spus că atunci când camerele televiziunilor îl vor arăta pe Regele Spaniei, Juan Carlos, să nu pomenesc nimic de el, să tac. Motivul? Se presupunea că lângă el va sta Ilie Ceauşescu şi automat trebuia să zic şi de el ceva, iar în România, Ceauşescu era unul singur. În rest, ştiam ce am voie să spun şi ce nu, funcționa un fel de autocenzură”, a povestit pentru Libertatea comentatorul meciului de atunci, Teoharie Coca Cozma.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Tradiții și obiceiuri la români.  Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Tradiții și obiceiuri la români. Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Regula din CODUL RUTIER care te poate lăsa FĂRĂ PERMIS. Foarte puțini șoferi o cunosc și o respectă
Regula din CODUL RUTIER care te poate lăsa FĂRĂ PERMIS. Foarte puțini șoferi o cunosc și o respectă
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…