Un milionar român, care a fost implicat în fotbalul de la noi din țară, a descoperit că are o boală gravă a sângelui, din cauza medicamentelor pe care le-a luat.
Gheorghe Ștefan a povestit cum a reușit, cu ajutorul unui tratament foarte simplu, prescris de un doctor din Franța, să își revină în totalitate și să trăiască o viață normală.
Gheorghe Ștefan, cel care la un moment dat era considerat a fi cel mai controversat om de fotbal din regiunea Moldovei, a dezvăluit recent că a suferit de o boală gravă a sângelui, pe care i-au provocat-o medicamentele pe care le-a luat. Milionarul român a povestit cum a reușit, cu ajutorul unui tratament foarte simplu, bazat pe medicamente naturiste, să își revină în totalitate și să trăiască o viață normală.
Fostul patron al echipei Ceahlăul Piatra Neamț a povestit că a mers tocmai în Franța, la Nisa, unde un doctor l-a convins să renunțe la medicamentele clasice, care i-au atacat sângele.
„Am avut o boală a sângelui, o limfocitoză cronică acută, care s-a agravat, dar am fost la un doctor la Nisa, în Franța, și mi-a dat un tratament foarte simplu. Eu luam medicamente produse prin sinteză chimică. Amestecându-se, mi-au atacat sângele. Mi-a spus să le dau la o parte și să iau medicamente naturiste. În doi ani mi-am revenit la normal. (Înseamnă un fel de cancer?) Aproape, da”, a declarat Gheorghe Ștefan la podcastul lui Viorel Grigoroiu.
Gheorghe Ștefan a declarat că nu s-a speriat în momentul în care doctorii i-au transmis că suferă de o boală gravă de sânge. Omul de afaceri a precizat că a fost convins mereu că se poate vindeca.
„(V-ați speriat?) Nu, că mi-am dat seama că nu e chiar o boală de speriat și îmi pot reveni”, a mai spus Gheorghe Ștefan, conform sursei menționate anterior.
De-a lungul timpului, Gheorghe Ștefan a avut mai multe probleme cu legea, ba chiar a ajuns și în arest, iar în noiembrie 2021 a fost eliberat. În urmă cu un an, un apropiat al lui Gheorghe Ștefan spunea despre acesta că are probleme de sănătate, astfel că aparițiile la meciuri au devenit din ce în ce mai rare.
„E acasă, are ceva probleme de sănătate. E la Piatra Neamț, mai merge la teren din când în când, dar nu prea «mai scoate capul», la meciuri nu vine. S-a închis!”, declara apropiatul lui Gheorghe Ștefan, conform sport.ro.