Ionel Ganea nu riscă să ajungă în spatele gratiilor pentru producerea accidentului rutier în urma căruia băiețelul său de doi ani a suferit răni grave, fiind transportat de urgență, cu elicopterul SMURD, la Spitalul Județean Târgu Mureș. Avocatul Adrian Cuculis a oferit toate detaliile.
Din ultimele informații, fostul mare atacant ar fi folosit telefonul mobil în timp ce se afla la volan. Acest aspect reprezintă o încălcare a regulilor de circulație și poate deveni circumstanță agravantă în stabilirea pedepsei, dar contează enorm încadrarea faptei.
În momentul de față, gândurile și rugăciunile tuturor se îndreaptă spre micuțul Alexandru, care se confruntă cu un traumatism cranio-cerebral sever. Medicii sunt, din păcate, extrem de rezervați.
Accidentul s-a produs în cursul zilei de vineri, 9 mai, între localitatea Hurez (n.r. din comuna Beclean) și municipiul Făgăraș. Ionel Ganea, aflat la volan, a intrat în coliziune cu un autoturism care staționa pe marginea drumului. Fiul său era pe scaunul din dreapta, fără centură de siguranță.
În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Dacă încadrarea se va menține, nu va exista riscul unei pedepse cu închisoarea.
„Copilul a fost ținut fără centură și pe scaunul din față, și înțeleg că ar fi folosit și telefonul mobil. Eu consider, în calitate de părinte, nu avocat, că lucrurile sunt clare.
Ai intrat într-o mașină staționată, ți-ai vătămat corporal copilul, e clar că n-ai vrut să faci lucrul ăsta, dar ești vinovat. Eu am văzut multe materiale în care se zicea că o să ajungă la pușcărie. Nu, n-o să ajungă la pușcărie!
Pentru că nu se pune problema că trebuie să băgăm oamenii la pușcărie că au săvârșit faptele respective din culpă. Trebuie să vedem modalitatea prin care s-a săvârșit acea faptă.
Dacă el poate fi culpabil la modul că a vrut să facă lucrul ăla… Deși eu cred că sunt zero șanse, pur și simplu a fost o întâmplare nefericită. Vătămarea corporală din culpă – pentru că despre asta vorbim – este pedepsibilă inclusiv cu amendă penală. Să sperăm că o să rămână infracțiunea aici.
Dacă se întâmplă, Doamne ferește!, că acest copil să nu scape, se va numi ucidere din culpă, încadrată de la 2 la 7 ani, pentru că s-au încălcat niște reguli de circulație, inclusiv folosirea telefonului mobil. Eu așa am priceput-o, că ar fi vorba de un telefon, pentru că nu există nicio altă explicație pentru coliziunea cu o mașină staționată. N-aveai cum să n-o vezi”, a explicat Adrian Cuculis, la Kanal D.
Potrivit avocatului, șoferul autoturismului aflat pe marginea drumului riscă, de asemenea, să devină inculpat în acest caz. Doar ancheta va stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.
„Atât știm noi din limita anchetei, n-au apărut și alte informații. E posibil ca la stabilirea culpei, în urma dinamicii accidentului și audierii persoanelor implicate să se constate că acel conducător auto avea și el culpa lui. Sau poate că avea toată culpa că era acolo. Trebuie determinată și viteza.
În urmă cu mulți ani, Înalta Curte a stabilit că și tu, ca participant la trafic, chiar dacă intră cineva în tine și n-ai nicio vină, tot poți să fii culpabil sau să i se reducă culpa celuilalt cu privire la întinderea prejudiciului și a daunei. Dacă copilul stătea în spate cu centura, se mai întâmpla ca acum?
Deci, Ganea are culpa lui că n-a respectat niște chestiuni privind propria lui participare la trafic. Poate că n-o să fie găsit vinovat de vătămare corporală sau altă infracțiune, dacă se întâmplă ceva, pentru că nu știm dinamica accidentului, nu știm cum și-a parcat acel om mașina acolo.
Toate lucrurile astea trebuie tranșate în mod absolut obiectiv de procuror și experții care fac măsurători și să vedem dacă nu cumva mașina parcata era nici paralel, nici perpendicular, era într-un câș pe caldarâm, cu spatele către șosea sau chiar pe carosabil”, a mai spus Adrian Cuculis.