Ioan Varga încearcă să găsească soluția cea mai bună pentru banca CFR-ului, după plecarea lui Daniel Pancu.
Numirea noului tehnician a întârziat, deoarece omul de afaceri a așteptat decizia lui Edward Iordănescu, dar tot mai multe surse spun că fostul selecționer nu se va întoarce acum în Gruia.
În acest moment sunt mai multe nume pe care oficialii din Gruia i le-au propus patronului echipei, cel care va avea ultima decizie. Sunt inclusiv antrenori din Portugalia și Spania, propuși de Ricardo Cadu, dar dorința lui Varga este să numească un antrenor român și cu experiență.
„De luni, CFR va avea un nou antrenor. Era vorba ca astăzi să-l anunțăm, dar s-a amânat un pic, pentru că n-am avut claritate. Luni vom avea antrenorul la muncă, asta e cert! Dacă era vorba de un antrenor de clasă medie, era pus de mult. E penibil să mă apuc acum să vorbesc.
Antrenorul m-a rugat să nu vorbesc, așa că nu vorbesc. Antrenorul este român, dintre cei mai buni. Noi, niciodată nu lăsăm garda jos”, a spus Varga, pentru ProSport.
ProSport a aflat că Marius Șumudică este foarte aproape să preia CFR Cluj. Iar acesta s-ar încadra și în descrierea făcută de Varga.
Sursele ProSport spun că Șumudică s-ar fi întâlnit recent cu Marian Copilu, la București și ar fi discutat despre posibila sa revenire în Gruia.
Este cunoscut faptul că Marius Șumudică a fost dus de către Marian Copilu și în precedentul mandat pe care „Șumi” l-a avut la CFR. Același conducător, revenit în urmă cu mai puțin de o lună în birourile din Gruia ca director executiv al „vișiniilor” este cel care l-ar propune și acum pe tehnicianul de 55 de ani. În ultimele două săptămâni, Șumudică a vorbit în mai multe rânduri la Fanatik în termeni laudativi despre Neluțu Varga și CFR Cluj.
Antrenorul a păstrat o relație destul de apropiată și cu Ioan Varga, cu care a mai conversat în ultimii ani, în ciuda despărțirii cu scandal, din 2021.
Atunci, Șumudică a fost demis după doar 15 partide pe banca lui CFR, în urma unei înfrângeri cu Steaua Roșie Belgrad, din preliminariile Europa League (1-6, la general). Au fost imagini cum rar se pot vedea în fotbal, cu Șumudică la porțile stadionului din Gruia, unde i se interzicea intrarea, a doua zi după meci.
A fost o noapte cu scandal atunci, Marian Copilu și Ionuț Ivașcu, cei care au revenit acum la echipă, fiind și ei demiși. Șumudică a lăsat atunci echipa pe locul 1 în campionatul României, cu 6 victorii din 6 meciuri disputate. Eliminările cu Young Boys Berna (Champions League) și Steaua Roșie Belgrad (Europa League) i-au stabilit soarta tehnicianului.