Ionel Ganea a fost implicat într-un accident rutier, iar fiul său în vârstă de doi ani a ajuns în comă indusă. Incidentul s-a petrecut în cursul zilei de vineri, între localitatea Hurez, din comuna Beclean, județul Bistrița-Năsăud şi municipiul Făgăraş.
Pe numele lui Ionel Ganea a fost deschis un dosar penal, notează România TV.
Ionel Ganea s-a ales cu un dosar penal, după ce a fost implicat într-un accident rutier. Mașina condusă de fostul internațional a intrat în coliziune cu un alt autoturism, care era era oprit pe carosabil, iar o posibilă cauză la evenimentului ar fi neatenția la volan. Impactul a fost unul destul de puternic, iar ambele vehicule au suferit daune serioase. În mașina condusă de Ganea se afla pe scaunul din dreapta față și copilul său de doi ani, care nu avea pusă centura de siguranță și a suferit răni grave în urma accidentului.
Fiului fostului atacant s- ales cu un traumatism cranio-cerebral sever și a fost transportat de urgență cu un elicopter SMURD, la Spitalul Județean Târgu Mureș. Vineri seara, micuțul a fost supus unei intervenții chirurgicale și a fost plasat în comă indusă, iar prognosticul medicilor e rezervat.
Fostul fotbalist a mai avut și în trecut probleme cu legea. Ganea a avut în luna septembrie a anului trecut un conflict cu unul dintre vecinii săi și s-a ales cu un ordin de restricție, fiind acuzat de agresiune fizică. Un alt incident ce l-a avut în centrul atenției pe fostul internațional a avut loc în luna martie 2024, când a fost oprit de polițiști la intrarea în Arena Națională, la partida dintre România și Irlanda de Nord 1-1. Ganea a fost acuzat că nu a respectat semnalele oamenilor legii și s-a ales cu o amendă contravențională, la care s-a adăugat și suspendarea permisului de conducere pentru o perioadă de 30 de zile.