Gigi Becali (67 de ani) a luat o decizie extrem de importantă, iar Mihai Stoica (61), președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a prezentat hotărârea șefului.
În ultima vreme, subiectul posibilului transfer al portarului Ștefan Târnovanu (26) a fost întors pe toate părțile. S-a vorbit atât despre plecarea goalkeeperului căzut în dizgrațiile „Războinicului Luminii”, cât și despre varianta ca acesta să rămână alături de roș-albaștri.
În ultimul timp, Gigi Becali a transmis că nu are de gând să mai mizeze pe Ștefan Târnovanu în meciurile din următorul sezon al Superligii, fiind hotărât să îi dea credit tânărului Matei Popa (19).
În acest context, numele internaționalului a atras atenția unei formații din Grecia. Concret, cei de la Panathinaikos au pus ochii pe Târnovanu, iar latifundiarul din Pipera a cerut 5.000.000 de euro pentru parafarea afacerii.
Totuși, situația s-a modificat de la o zi la alta. Ulterior, Mihai Stoica a punctat un detaliu crucial, explicând că Ștefan Târnovanu nu va pleca, de fapt, de la FCSB.
„Mai întâi de toate, nu se pune problema ca Târnovanu să plece. Sub nicio formă!”, a declarat oficialul fostei campioane a României, citat de fanatik.ro.
Transfermarkt arată că Ștefan Târnovanu are o cotă de piață de 3.800.000 de euro. Contractul portarului cu FCSB va expira la capătul lunii iunie a anului 2028, iar clauza de reziliere setată de către Gigi Becali atinge pragul de 5.000.000 de euro.
Putem spune că Mihai Stoica este omul cu vești notabile pentru fanii lui FCSB. După abordarea subiectului constituit de situația lui Ștefan Târnovanu, el a mai vorbit despre un fotbalist de top al bucureștenilor.
Mihai Stoica a dezvăluit că Florin Tănase (31) va rămâne la FCSB, urmând ca acesta să semneze prelungirea contractului pe o perioadă de doi ani.
Actuala înțelegere a lui „Tase” ar fi expirat la finalul lunii iunie, iar chinezii de la Dalian Yingbo au trecut la treabă. Asiaticii au vrut să-l încarce de bani pe fotbalistul roș-albaștrilor, însă, spre ghinionul lor, planul nu a funcționat, potrivit spuselor lui Mihai Stoica.
„Cu Tănase, Gigi a avut o discuție și cred că se vor înțelege să continue. Pe doi ani. Tănase e al nostru. Nu îl văd plecând”, a afirmat Mihai Stoica, conform sursei citate.