Acasa » Diverse » Decizia lui Ilie Bolojan îi crește pensia lui Mitică Dragomir, care ia 5.000 de euro pe lună de la statul român

Decizia lui Ilie Bolojan îi crește pensia lui Mitică Dragomir, care ia 5.000 de euro pe lună de la statul român

02 mart. 2026, 11:15, Diverse
Decizia lui Ilie Bolojan îi crește pensia lui Mitică Dragomir, care ia 5.000 de euro pe lună de la statul român
Foto colaj Prosport

Mitică Dragomir și alte milioane de pensionari se vor putea bucura din nou dacă decizia lui Ilie Bolojan va intra în vigoare în următoarea perioadă.

Cei cu pensii de peste 3.000 de lei plătesc în prezent CASS, dar primesc o veste foarte bună. CCR va judeca dacă aplicarea CASS a pensiilor mai mari de 3.000 de lei respectă Constituția, miza fiind de 1 miliard de euro. Începând cu 1 ianuarie 2027, CASS-ul pentru aceste pensii va fi eliminat și va reveni indexarea punctului de pensie.

Pachet amplu de măsuri care vizează pensionarii cu pensiile mari

O măsură drastică luată de Ilie Bolojan afectează peste 2.8 milioane de români. La pensiile de peste 3.000 de lei a apărut obligativitatea aplicării CASS de 10%, fapt care i-a nemulțumit pe pensionari. După ce au cotizat o viață întreagă, s-au trezit peste noapte cu noi taxe care le-au tăiat o mare parte din pensie.

Potrivit Ministrului Muncii, Florin Manole, un pachet amplu de măsuri pentru pensionari va intra în vigoare de la începutul anului viitor. Se va elimina CASS pentru pensiile de peste 3.000 de lei și se va relua indexarea punctului de pensie, înghețată în perioada 2025-2026. În plus, se vor acorda sume compensatorii pentru 2.8 milioane de pensionari cu venituri mici.

„Punctul de pensie va trebui să crească de la 1 ianuarie 2027, după doi ani de înghețare. De asemenea, CASS este în vigoare doar până la începutul anului 2027, ceea ce va contribui la mărirea veniturilor pensionarilor”, a declarat Florin Manole la România TV.

Mitică Dragomir încă nu e sigur dacă va beneficia de pe urma eliminării CASS. Milionarul român încasează lunar o pensie de peste 5.000 de euro, iar Ministrul Muncii a anunțat că pragul CASS stabilit la pensiile de peste 3.000 de lei ar putea să fie majorat la 4.000 de lei pentru a proteja peste 800.000 de pensionari.

Pachet de solidaritate pentru pensionarii cu venituri mici

Ministrul Muncii a anunțat un pachet de solidaritate prin care se propune ca pensionarii cu venituri de sub 3.000 de lei să beneficieze de ajutoare acordate în două tranșe.

  • venituri de până la 1.500 de lei (1,24 milioane de persoane) – ajutor de 1.000 de lei, câte 500 de lei în fiecare din cele două tranșe.
  •  venituri între 1.501 și 2.000 de lei (620.000 de persoane) – ajutor de 800 de lei, câte 400 de lei în aprilie și decembrie.
  • venituri între între 2.001 și 3.000 de lei (1 milion de persoane) – sprijin de 600 de lei, împărțit în tranșe de câte 300 de lei.

Indexarea pensiilor, o veste bună pentru pensionarii români

Florin Manole a oferit garanții că există bani pentru majorarea pensiilor. Punctul de indexare a fost înghețat vreme de doi ani, iar de la 1 ianuarie 2027 ar urma să se facă o indexare a pensiilor cu 12%. Suma necesară pentru indexarea cu 12% ar fi de 3.5 miliarde de euro pentru a acoperi anul 2027 pentru peste 4 milioane de pensionari.

De exemplu, la o pensie de 1.500 de lei se va mai adăuga o creștere de 180 de lei, în timp ce la o pensie de 4.000 de lei va exista o creștere de 480 de lei.