Fotbalistul cu 79 de selecții la echipa națională, John Barnes, a falimentat. În urma datoriilor de peste 1,8 milioane de euro acumulate de firma legendei Liverpool, instanța supremă a decis lichidarea.
Potrivit presei britanice, în ultimii 15 ani, Barnes a primit șase cereri de intrare în faliment.
John Barnes, fotbalist cu 79 de selecții la echipa națională a Angliei, a intrat în faliment după ce compania sa acumulat datorii la Fisc, dar și la creditori, în valoare de peste 1,8 milioane de euro. Instanța Supermă a decis lichidarea companiei de media deținute de fostul jucător de la Liverpool, Newcastle și Watford. În trecut, Barnes a primit interzis să ocupe funția de director al companiei, timp de trei ani și jumătate, tot din cauza datoriile acumulate.
Din întreaga sumă, cea mai mare parte, de aproape 900.000 de euro, este către Fisc. Începând din 2010, Barnes a primit șase cereri separate de faliment, iar de opt ani plătește către Fisc.
În această vară, în cadrul unui interviu, Barnes a discutat despre situația financiară cu care s-a confruntat compania și a afirmat că au existat „rapoarte înșelătoare” în această privință, stabilind că a plătit aproximativ 2,5 milioane de euro începând cu 2017.
„Câștigam foarte mulți bani, eram primul fotbalist care câștiga 10.000 de lire sterline (n.r aproape 11.500 de euro) pe săptămână și am beneficiat de acest lucru timp de câțiva ani. La fel ca mulți sportivi de elită, am fost păcălit pentru că am avut încredere în oameni, am fost prins de câteva ori și am ajuns să pierd între 1,15 milioane și 1,72 milioane de euro în patru ani. În 2017, am început să discut cu Fiscul despre ce aș putea face pentru a rambursa datoria pe care o aveam”, a declarat Barnes în podcastul All Thing Business.
În plus, John Barnes, fosta legendă a Liverpool, a afirmat că de fiecare dată când i-au fost înmânate cererile de faliment, s-a prezentat în fața instanței pentru a semna noi angajamente de plată, în încercarea de a evita falimentul.
„Știu cât este de greu pentru oamenii de rând. Nu vreau să spun că există lacune în lege sau că pot scăpa cu asta sau să-i fac pe oameni să credă că pot fi declarat falit și să-mi păstrez bunurile, pentru că am vândut deja totul. Nu mai am niciun bun”, a mai spus Barnes, care nu a ezitat să arate cu degetul spre presă, unde au apărut articole negative la adresa sa.
„De fiecare dată când apare ceva nou, în presă apar aticole negative. Chiar dacă mă duc la tribunal nu pentru a fi declarat falit, ci pentru a cere permisiunea să plătesc în continuare”, a mai spus Barnes.
John Barnes a fost în echipa națională a Angliei în perioada 1983 – 1995 și a marcat 11 goluri. La nivel de club a jucat la Watford (1981 – 1987), Liverpool (1987 – 1997), Newcastle (1997 – 1999) și Charlton, de unde s-a retras în vara lui 1999.
De-a lungul carierei a jucat în 696 de meciuri, cu 178 de goluri marcate și 102 pase decisive.